23.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie 2024
AcasăSportAtletismA fost Alexandru Marghiloman un trădător?

A fost Alexandru Marghiloman un trădător?

Documentele istorice arată că, dimpotrivă, marele om politic a acceptat sacrificiul de a avea memoria întinată pentru a salva România.

Una dintre cele mai tragice figuri istorice ale României este cea a lui Alexandru Marghiloman. După Primul Război Mondial, el a fost una dintre cele mai calomniate personalități din viața publică românească.

Astfel, presa vremii, în loc să îi recunoască meritele avute în Unirea Basarabiei cu România din 27 martie 1918, a reținut doar că Alexandru Marghiloman a fost cel care a negociat dezastruoasa Pace de la Buftea – București, prin care România se recunoștea învinsă de Germania, Austro-Ungaria și Bulgaria și ceda teritorii importante Puterilor Centrale.

Unii dintre contemporanii săi l-au acuzat chiar că ar fi fost un trădător de cea mai joasă speță, pentru că, încă înainte de război, Alexandru Marghiloman făcea parte din tabăra germanofilă. Aceasta ar fi dorit ca România să intre în război de partea Germaniei și împotriva Rusiei, pen­tru a recupera Basarabia, răpită de ruși în 1812. Însă adevărul istoric este acela că Alexandru Marghiloman a fost un patriot, care a acceptat cu bună știință sacrificiul întinării memoriei sale, pentru a salva ceea ce se mai putea salva.

O personalitate puternică

Alexandru Marghiloman provenea dintr-o familie bogată. Părinții săi, Iancu Marghiloman și Irina Izvoranu, proveneau din vechea boierime și dețineau o avere funciară impresionantă. Alexandru Marghiloman a absolvit Colegiul Sfântul Sava din București, apoi Facultatea de Drept și Înalta Școală de Științe Politice din Paris. Întors în țară, el a fost, pentru scurtă vreme, procuror, apoi judecător, dar a demisionat din magistratură pentru a deveni avocat, în 1881.

A decis să intre în politică și membru al grupării junimiste, conduse de Titu Maiorescu. În 1884, a fost ales deputat de Buzău și s-a remarcat drept unul dintre cei mai buni oratori. A fost cooptat în mai multe guverne de orientare conservatoare, în care a fost ministru al Justiției, al Lucrărilor Publice și apoi al Afa­cerilor Externe. După o perioadă de opoziție, la începutul secolului ai XX-lea, Alexandru Marghiloman a revenit în Guvern și a ocupat posturile de ministru de Interne, apoi de Finanțe. El a devenit în 1914, în urma retragerii lui Titu Maiorescu, președintele Partidului Conservator. La fel ca și Regele Carol I, Alexandru Marghiloman era adversar al Rusiei, căreia îi reproșa cele două răpiri ale Basarabiei, din 1812 și din 1878, când rușii reocupaseră cele trei județe din sudul provinciei, retrocedate României după Războiul Crimeii. Alexandru Marghiloman credea că Germania este cel mai potrivit aliat al României, care poate sprijini statul român să recupereze Basarabia.

De aceea, în 1914, el a militat puternic pentru neutralitatea României favorabilă Pute­rilor Centrale. Poziția sa a dus la scindarea Partidului Conservator, pentru că partizanii alianței cu Antanta, care doreau elibe­rarea Transilvaniei, au părăsit formațiunea politică a lui Alexandru Marghiloman.

România, nevoită să capituleze

Poziția sa progermană a făcut din Alexandru Marghiloman o personalitate respectată de Pu­terile Centrale. După dezastrul militar suferit de România în anul 1916, când Bucureștiul a fost ocupat de armatele germană, austro-ungară și bulgară, Alexandru Marghiloman a preferat să rămână în capitala ocupată, fapt care i-a adus o faimă nedreaptă de trădător. Eroismul Armatei Regale Române din 1917, când a fost oprită ofensiva Puterilor Centrale pe frontul de Est, a fost în zadar, pentru că Rusia Sovietică a încheiat pace separată cu Puterile Centrale. Izolată, România a fost nevoită să ceară pace.

În 5 martie 1918, Alexandru Marghiloman a fost desemnat de Regele Ferdinand I să formeze un guvern care să negocieze cu Puterile Centrale. Era o perioadă extremă de grea, pentru că unii dintre liderii Puterilor Centrale cereau chiar detronarea Regelui Ferdinand I. Alexandru Marghiloman a încercat să salveze ceea ce se mai putea salva. El a negociat Pacea de la Buftea – București, prin intermediul căreia România pierdea teritorii importante pe lanțul Munților Carpați în favoarea Austro-Ungariei și în Dobrogea, în favoarea Bulgariei, iar Germania domina economia românească.

Pacea nu a intrat niciodată în vigoare din punct de vedere legal, deoarece Regele Ferdinand I a refuzat să o semneze. În acel context, în care România era nevoită să se recunoască învinsă, Alexandru Marghiloman s-a trezit că țara este în stare de război cu Rusia Sovietică. După o serie de incidente provocate de soldații ruși, Guvernul condus de Lenin a declarat ruperea relațiilor di­plomatice cu România în ianuarie 1918. Trupele române au intrat în Basarabia, iar în 27 martie, Sfatul Țării de la Chișinău a proclamat Unirea Basarabiei cu patria mamă. Alexandru Marghiloman a obținut recunoașterea Unirii din partea Puterilor Centrale, care puteau zdrobi militar România, care se afla în stare de beligeranță și cu fostul aliat rus.   

Alexandru Marghiloman a obținut recunoașterea Unirii din partea Puterilor Centrale, care puteau zdrobi militar România, care se afla în stare de beligeranță și cu fostul aliat rus.

Propus de marele său adversar

Faptul că Alexandru Marghiloman se afla în fruntea Guvernului în martie 1918 a fost o surpriză. Documentele publicate de istoricul Ioan Scurtu arată că desemnarea germanofilului Alexandru Marghiloman în postul de prim-ministru a fost, de fapt, opera marelui său rival politic, Ionel Brătianu, liderul Partidului Național Liberal. Chiar Ionel Brătianu a propus această numire în Consiliul de Coroană din 3 martie 1918, iar Regele Ferdinand I a acceptat-o, astfel că Alexandru Marghiloman a format Guvernul din 5 martie.

Era o adevărată misiune sinucigașă pentru liderul conservator.  Ion I.C. Brătianu sublinia la o consfătuire a majorității liberale că Marghiloman „se sacrifică primind să se înhame la o opera tragică, dar patriotică“, prevăzând faptul că acesta „va fi calomniat, ofensat, batjocorit“. Dar, sublinia liderul Partidului Național Liberal, “trebuie să se știe că acest om a salvat Coroana și Moldova și că acest lucru primează“, iar el, Brătianu, îi era „recunoscător în chip special d-lui Marghiloman pentru marile servicii pe care le-a adus Coroanei și țării.“ (Ioan Scurtu, „Ion I.C. Brătianu“, Editura Museion, București, 1992).

Însă vorbele lui Ionel Brătianu au fost uitate după război. Guvernul Marghiloman a fost demis în toamna anului 1918. El a fost stigmatizat drept trădător, iar Partidul Conservator a dispărut din viața politică și din cauza acuzelor aduse liderului său. Alexandru Marghiloman a murit în anul 1925, după ce și-a sacrificat reputația și partidul pentru a salva țara. Corul calomniilor împotriva sa a atins apogeul în perioada comunistă, când bolșevicii i-au reproșat că ar fi fost vândut germanilor și de aceea ar fi „atacat“ Rusia Sovietică. Acum, însă, este timpul unei restituiri a memoriei, iar Alexandru Marghiloman merită să fie considerat drept unul dintre cei mai onorabili și mai lucizi politicieni din vremea Primului Război Mondial.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă