Eroina franceză, supranumită „Fecioara din Orleans”, la vârsta de 30 ani, a realizat că este dotată cu viziuni supranaturale. Într-una dintre aceste viziuni, Sfântul Mihai, Sfânta Catherine şi Sfânta Marguerite i-au ordonat să elibereze Franţa, în mare parte ocupată de englezi, susţinuţi de dinastia de Burgundia.
În timpul Războiului de 100 de ani, purtat de Franţa împotriva Angliei (1337-1453), a înviat speranţa ostaşilor şi i-a condus spre victorie. Din 1428, a încercat să-l convingă pe Robert de Baudricourt să o ajute să-l însoţească pe Charles al VII-lea, susţinând că are misiunea divină de a elibera Franţa de sub ocupaţie engleză şi de a-i asigura încoronarea. Ea n-a putut pleca decât în 1429, în timpul dinastiei de Orleans. A participat la eliberarea oraşului Orleans (1429), asediat de englezi.
După victoria de la Patay (iunie 1429), în încercarea de a cuceri Parisul în fruntea armatei, Ioana d’Arc a fost rănită la Poarta Saint-Honore (septembrie 1429). După de ce s-a vindecat, armata condusă de ea a eşuat, din nou, la Charite-sur-Loire. Capturată de familia de Burgundia în mai 1430, a fost vândută englezilor, judecată, condamnată ca eretică şi arsă pe rug la Rouen, la 30 mai 1431.
A fost una dintre victimele Inchiziţiei Spaniole. În 1450, Charles al VII-lea a declanşat o anchetă privind moartea ei, care a condus către un proces de reabilitare început în 1456, când Papa Calixtus al III-lea a retras acuzaţia de erezie adusă Ioanei D’Arc. A fost beatificată în 1909 şi canonizată în 1920.
