Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Atleta Shelly-Ann Fraser-Pryce se va retrage după Jocurile Olimpice de la Tokyo

Atleta jamaicană Shelly-Ann Fraser-Pryce, dublă campioană olimpică în proba de 100 de metri, se va retrage după Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 29.11.2019 - 10:06

"Sunt mereu recunoscătoare să pot să reprezint ţara mea, familia mea şi pe mine însămi. Dar JO de la Tokyo vor fi ultimele, ştiu asta. Nu simt nimic în mod special. Sportul îmi va lipsi, dar totul va fi bine. Nu cred că va fi dificil să mă retrag. Atletismul nu este decât unul dintre lucrurile pe care le fac", a declarat ea, pentru The Telegraph.

Sportiva nu va opta pentru o carieră de antrenoare după retragere: "Nu am răbdare să antrenez. Ştiu că pot face unele lucruri. Voi stabili când mă voi opri. Nu este nevoie să faci politică pentru a face lucrurile să meargă înainte. Le pot mişca prin ceea ce sunt şi prin ce pot face."

Ea are deja o fundaţie prin care strânge fonduri pentru a ajuta tinere atlete să-şi continue studiile.

Supranumită "racheta de buzunar", Fraser-Pryce, care va împlini 33 de ani luna viitoare, a câştigat medaliile de aur la JO din 2008 şi 2012, argint la 200 de metri, în 2012 şi cu ştafeta de 4x100 metri, în 2012 şi 2016, şi bronz la 100 metri, în 2016.

Ea mai are în palmares nouă medalii de aur şi două de argint la Campionatele Mondiale. Ultimele două succese, în probele de 100 de metri şi cu ştafeta de 4x100 metri, le-a înregistrat la Doha, în acest an.

Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc între 9 iulie 2020 și 24 august 2020.

Comentarii

loading...