11.9 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăSportAntonescu: PNL este solidar cu cei care au ieşit în stradă, dar...

Antonescu: PNL este solidar cu cei care au ieşit în stradă, dar nu este implicat în organizarea protestelor

Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a declarat, astăzi într-o conferinţă de presă, că PNL este solidar cu cei care au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta atât susţinerea pentru doctorul Raed Arafat, cât şi protestul faţă de modul în care un proiect de lege „s-a încercat a fi impus neconstituţional”, relatează Agerpres

 

El a precizat că PNL nu este implicat în niciun fel în organizarea manifestaţiilor de protest din Bucureşti şi din celelalte oraşe ale ţării.

„PNL nu este implicat în niciun fel în organizarea manifestaţiilor de protest de la Bucureşti şi din întreaga ţară din ultimele zile. PNL salută şi este pe deplin solidar cu toţi cei care au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta protestul şi faţă de înlăturarea doctorului Raed Arafat, şi faţă de modul în care un proiect de lege a fost sau s-a încercat a fi impus neconstituţional şi mai ales protestul faţă de actuala stare de lucru şi de comportamentul puterii din România”, a afirmat Antonescu.

Potrivit acestuia, s-a dovedit în ultimele zile că societatea românească are „resurse de solidaritate, de apărare” de către cetăţeni a unei ordini constituţionale şi a unor drepturi fundamentale. „Toată lumea înţelege că episodul Arafat este picătura care a umplut paharul. Nici noi, nici colegii noştri din USL nu ne-am implicat în prima parte a acestor evoluţii tocmai pentru a nu politiza un caz care era tipic pentru atacul pe care Puterea îl dă la societatea civilă. S-a putut constata că războiul lui Traian Băsescu nu este doar cu partidele politice, este unul cu întreaga societate, este un război cu drepturile fundamentale ale cetăţeanului român, cu elitele româneşti şi este un război cu toţi acei oameni pe care Raed Arafat îi reprezintă”, a spus liderul liberal.

Antonescu a subliniat că PNL se pronunţă împotriva oricărei încercări de a pedepsi, amenda, urmări sau „hărţui” protestatarii din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării şi a cerut tuturor instituţiilor care apără ordinea publică să nu treacă „dincolo de ceea ce într-un regim democratic este misiunea lor”. „Nu poţi şi ne pronunţăm categoric împotriva oricărei încercări de a pedepsi, de a amenda, de a urmări, de a hărţui nişte oameni pentru simplul motiv că şi-au exprimat protestul în mod paşnic, în mod civilizat în stradă. Nu există democraţie în care oamenii să nu aibă dreptul să facă lucrul acesta. Nimic din manifestările de la Târgu Mureş, de la Braşov, de la Timişoara, din Bucureşti, de ieri nu a degenerat în violenţe sau în comportamente care să exceadă cadrul firesc, democratic al unor manifestări de nemulţumire”, a afirmat Antonescu.

El a spus că înţelege foarte bine Jandarmeria şi „celelalte instituţii” şi că apreciază subordonarea şi disciplina de tip militar, dar în acelaşi timp, aceste instituţii într-un stat de drept, democratic trebuie să acţioneze „cu respectul legii” şi cu „discernământ”. „Pe de o parte, poate e momentul ca instituţii importante din statul român care sunt obligate prin Constituţie să ţină o neutralitate politică fără fisură să reafirme public prin şefii lor acest angajament şi acest lucru. Şi aici am în vedere serviciile speciale, SRI de exemplu, aici am în vedere instituţii foarte importante care nu au voie, nu au dreptul să se implice în jocul politic, şi aici mă refer la diferitele parchete, la ANI, cărora le cer să reafirme public şi să ceară tuturor angajaţilor lor, oamenilor care lucrează în aceste instituţii să respecte legea, să respecte Constituţia”, a mai declarat Antonescu.

Totodată, el s-a adresat şi Curţii de Conturi să răspundă dacă este adevărat că în anul 2010 de la bugetul Ministerului Sănătăţii s-au aprobat circa două milioane de euro pentru un studiu de impact pentru comisia prezidenţială care a pregătit proiectul de lege a sănătăţii. „Curtea de Conturi a sfârşit de curând un control amplu asupra diferitelor instituţii care au folosit bani publici şi e cazul să ştim dacă a existat sau nu o alocare pentru asemenea studiu de impact, pentru că studiul de impact, desigur, ştim că nu există”, a spus Antonescu.

Cele mai citite

Șansa lui Drăgușin! Micky van de Ven s-a accidentat în duelul cu Manchester City

Micky van de Ven, fundașul central al lui Tottenham, a părăsit terenul accidentat în minutul 14 al meciului cu Manchester City din Cupa Ligii. Într-un...

Ciolacu nu va numi premierul de la PSD dacă va fi președinte

Antena 3 CNN a organizat miercuri 30 octombrie, a patra dezbatere cu candidații la alegerile prezidențiale. La Palatul Parlamentului s-au aflat față în față...

Reacția lui Ciucă după declarațiile lui Ciolacu privind AUR: „Marcele, There can be only one”

Nicolae Ciucă reacționează după ce Marcel Ciolacu a semnat o hârtie potrivit căreia, dacă va ajunge președinte, nu va numi un premier AUR: „Marcele,...
Ultima oră
Pe aceeași temă