38.9 C
București
duminică, 14 iulie 2024
AcasăSportAntonescu: Este exclusă o ruptură în USL, aşa cum speră unii

Antonescu: Este exclusă o ruptură în USL, aşa cum speră unii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că o eventulă disensiune între partidele care formează USL este exclusă, el susţinând că „foşti jurnalişti” lansează astfel de „diversiuni”, relatează Mediafax.

Antonescu s-a referit la poziţiile divergente ale unor lideri PSD şi PNL în ceea ce priveşte propunerea sa ca opoziţia să demisioneze din Parlament.

El a admis că există păreri diverse în USL pe marginea acestei propuneri, însă a subliniat că liderii Uniunii „au maturitatea de a lua o hotărâre împreună şi de a o respecta toţi”.

„Vom avea o reacţie comună. Este exclusă o reacţie, în care speră unii, ca un partid să facă ceva, iar un alt partid să facă altceva. Vom aplica o soluţie şi o acţiune comună”, a spus Antonescu.

Preşedintele PNL s-a referit şi la unele declaraţii ale unor parlamentari liberali care s-au opus demisiei în bloc din Parlament şi a precizat că astfel de declaraţii sunt doar în nume personal.

„Este dreptul lor să facă declaraţii, chiar dacă orice declaraţii comportă anumite riscuri, până nu s-a luat o decizie”, a spus Antonescu.

Totodată, Antonescu a atacat „foşti jurnalişti”, care lansează „diversiuni” cu privire la USL.

„Nu jandarmii, nu pedeliştii sunt unităţile care luptă cel mai disciplinat alături de Băsescu. Unitatea care luptă până la capăt este unitatea alcătuită din foşti comentatori şi foşti jurnalişti, care creează în fiecare zi disensiuni, ultima dintre ele fiind legată de aşa-zise disensiuni în interiorul USL. Afirm foarte clar, USL este mai unită şi mai hotărâtă ca oricând, a dovedit că rezistă tuturor atacurilor şi diversiunilor”, a mai spus preşedintele PNL.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă