28.4 C
București
duminică, 14 iulie 2024
AcasăSportAntonescu: ANI se ocupă doar de PNL, de un an

Antonescu: ANI se ocupă doar de PNL, de un an

Preşedintele PNL Crin Antonescu a precizat, duminică, că nu este întâmplător faptul că ANI nu are, de un an, altă activitate decât PNL, el arătând că se va discuta, la Constanţa, cu PSD, despre asumarea unei responsabilităţi comune în ce priveşte funcţionarea partizană a unor instituţii, transmite Mediafax.

„PNL are mari probleme, am mai spus-o. Nu întâmplător ANI nu are altă activitate de un an decât PNL. Nu întâmplător cea mai mare parte din activitatea DNA pare să fie dedicată doar PNL. Nu întâmplător, se pare – nuj e treaba mea, dar constat şi eu – domnul Nelu Iordache nu-şi aduce aminte decât de cel care i-a reziliat contractele, nu de cei care le-au încheiat. Nu întâmplător PNL nu coabitează cu Traian Băsescu şi cu regimul său împotriva cărora au cerut votul românilor. PNL nu plăteşte taxă de protecţie unor instituţii de presă, PNL nu negociază aceste lucruri”, a spus preşedintele PNL.

El a precizat că la sfârşitul lunii, la Constanţa, unde vor fi prezenţi şi social-democraţii, se va discuta, într-o reuniune care va fi comună, despre guvernarea României şi despre funcţionarea USL, precum şi despre asumarea unei responsabilităţi comune din punctul de vedere al funcţionării partizane a unor instituţii care ar trebui să fie independente.

„Tema care se pune şi va fi discutată la Constanţa şi va fi discutată în perioada următoare cu aliaţii noştri este în ce măsură avem o atitudine comună şi asumăm o responsabilitate comună pentru ceeea ce se întâmplă azi în România din punctul de vedere al funcţionării partizane – asta este opinia noastră şi nu mă feresc să o spun – a unor instituţii care ar trebui să fie independente. E o responsabilitate măcar la nivelul ministrului Justiţiei şi a primului ministru şi desigur a noastră, a tuturor celor care guvernăm, la nivel guvernamental, la nivel parlamentar”, a spus Antonescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă