6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportAngelique Kerber s-a calificat în sferturile de finală la Openul Australiei

Angelique Kerber s-a calificat în sferturile de finală la Openul Australiei

Kerber, fostul lider al circuitului feminin, a fost surprinsă de adversara sa în primul set, însă a preluat apoi controlul meciului, câştigându următoarele două seturi, pentru a se impune în final după ceva mai mult de două ore de joc.

Germanca este singura câştigătoare de Grand Slam rămasă în competiţie în turneul de la antipozi. Ea s-a impus la Openul Australiei în 2016, iar apoi la US Open, în cursul aceluiaşi an, devenind numărul unu mondial, după care a coborât în clasament, în sezonul trecut.

În vârstă de 30 ani, Angelique Kerber se va lupta pentru un loc în semifinale cu americanca Madison Keys (locul 20 WTA), finalista ediţiei 2017 a Openului Statelor Unite, care a dispus la rândul ei, cu 6-3, 6-2, de Caroline Garcia din Franţa, cap de serie numărul 8 la Melbourne, după ce reuşise să o elimine sâmbătă, în turul al treilea, pe românca Ana Bogdan (6-3, 6-4).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă