12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportAndy Murray este încrezător privind viitorul său în tenis

Andy Murray este încrezător privind viitorul său în tenis

Murray a fost la un pas să-şi încheie cariera la începutul acestui sezon, însă a revenit în competiţiile de simplu în luna august, după intervenţia chirurgicală la şold, cucerind primul său trofeu după doi ani, în turneul de la Antwerp (Belgia), unde l-a învins în finală pe elveţianul Stan Wawrinka, luna trecută.

După ce a jucat un singur meci pentru Marea Britanie la recentul turneu final al Cupei Davis, desfăşurat la Madrid, din cauza unei probleme inghinale, Murray speră să-şi recapete forma fizică înaintea startului primului turneu de Mare Şlem din 2020 (14- 27 ianuarie, la Melbourne).

“Ştiu că voi fi capabil să evoluez în turneele majore fără nicio teamă în această privinţă. Am jucat recent meciuri de trei seturi, unele foarte lungi, însă cele în cinci seturi înseamnă o oră sau o oră şi jumătate în plus, aşa că voi afla în Australia”, a declarat Murray (32 ani) înaintea lansării unui documentar despre probleme medicale pe care le-a avut în ultimul an.

“La început, te gândeşti la asta (leziunea de la şold – n.red.) după orice mişcare pe care o faci şi nu este un mod bun de a intra în competiţie, însă acum nu mă mai gândesc la acest lucru când joc”, a adăugat scoţianul.

“Nu mă aştept să câştig Openul Australiei, însă dacă voi putea juca un meci de cinci seturi la finalul căruia să nu am niciun problemă la şold, acesta ar fi un succes pentru mine”, a mai spus Murray, triplu campion de Mare Şlem, care urmează să participe, de asemenea, la ediţia inaugurală a ATP Cup, programată tot în Australia, începând cu data de 3 ianuarie.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă