Anastase: Solicitarea opoziţiei privind revocarea mea este neregulamentară şi neconstituţională

0
117

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că solicitarea opoziţiei de revocare a sa din funcţie este neregulamentară şi neconstituţională şi că nici opoziţia nu credea în acest demers, relatează Mediafax.

„Ştim cu toţii că vorbim de un termen neregulamentar şi neconstituţional. Preşedintele de şedinţă a aplicat o procedură firească: a îndreptat către Biroul permanent o solicitare făcută de aceştia. Nici dumnealor nu credeau în acest demers”, a afirmat Anastase, întrebată în legătură cu solicitarea opoziţiei de revocare a sa din funcţie.

Ea a arătat că există din 2005, când preşedinte al Camerei era Adrian Năstase, un demers făcut către Curtea Constituţională care a clarificat că un preşedinte de Cameră poate fi revocat doar de grupul parlamentar care l-a susţinut şi l-a propus pentru funcţia respectivă.

„Nu există alte condiţii. Am reluat stenograma de la momentul desfăşurării şedinţei de alegere a preşedintelui Camerei, propunerea a fost făcută de PDL. Credeţi-mă, este partidul în care rămân, nu am nicio intenţie de a trece la alt grup parlamentar, drept urmare aceasta este situaţia”, a adăugat Anastase.

Parlamentarii USL au părăsit, miercuri, sala de plen a Camerei Deputaţilor, nemulţumiţi de faptul că propunerea de introducere pe ordinea de zi a cererii de revocare din funcţie a preşedintelui forului, Roberta Anastase, nu a fost supusă votului.

Anunţul de părăsire a lucrărilor a fost făcut de către liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, după ce preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean (PDL), a anunţat că solicitarea USL privind revocarea din funcţie a Robertei Anastase se trimite Biroului Permanent al Camerei.

„Aţi venit cu o temă totalmente nepregătită, deşi aţi avut la dispoziţie atât timp. Eu regret amarnic dacă decizia dumneavoastră de a părăsi sala de şedinţe este una neserioasă, eu cred că nu aveţi temei juridic”, a spus Oltean. El a mai spus că solicitarea USL încalcă prevederile regulamentare, potrivit căreia revocarea preşedintelui Camerei poate fi cerută de grupul care l-a propus.

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a spus că opoziţia a venit la lucrări în speranţa că va fi respectat Regulamentul Camerei.

„Grupurile parlamentare ale PSD şi PNL părăsesc sala pentru că nu aţi respectat Regulamentul”, a adăugat Duşa.

Dezbaterile aprinse între opoziţie şi putere pe tema introducerii pe ordinea de zi solicitării USL de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, au durat aproape o oră, timp în care coaliţia majoritară a susţinut că propunerea opoziţiei trebuia discutată mai întâi în Biroul Permanent al Camerei, în timp ce opoziţia a arătat că plenul este suveran.