Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Anamaria Prodan și-a luat echipă în Liga 1

Impresara Anamaria Prodan este cel mai nou patron din Liga 1, după ce a achiziționat 50% din acțiunile clubului sibian FC Hermannstadt.

Share

Cătălin Mihai 0 comentarii

04.06.2020 - 22:10

Cel mai sexy agent de jucători din lume, așa cum este considerată de presa internațională, a decis să se implice în fotbalul românesc. Astfel, după ce a negociat preț de câteva zile cu Claudiu Rotar, Anamaria Prodan a bătut palma cu cei de la FC Hermannstadt și va prelua „frâiele” echipei sibiene. Impresara a achiziționat 50% din acțiunile clubului în schimbul sumei de 1 milion de euro și promite investiții importante în viitor. „Am o prietenie aparte cu Claudiu Rotar. Am stat de vorbă pe termen lung și am decis să intrăm în proiectul acesta și să facem ceva frumos. Orașul merită, e superb. Stadionul va arăta frumos, sper să fie un succes. Va fi la fel ca în străinătate. Jucătorii nu vor avea lipsuri”, a declarat impresara.

Aceasta a dezvăluit că cea care va figura în acte va fi Rebecca Prodan, fiica sa în vârstă de 21 de ani. „Fata mea va fi numărul 1, iar eu o voi ajuta. Va fi cea mai tânără conducătoare din fotbalul românesc”, precizat Anamaria Prodan.

Se pare că cel puțin pentru moment postul antrenorului Vasile Miriuță nu este în pericol, acesta având drept obiectiv menținerea echipei în primul eșalon fotbalistic al țării. „Nu trebuie să se teamă pentru postul său. Important acum e să rămânem în prima divizie, ne concentrăm eforturile pentru asta”, a explicat Prodan.

Prima decizie a Anamariei Prodan în calitate de acționar la Hermannstadt a fost îndepărtarea președintelui Iuliu Mureşan şi a directorului sportiv Răzvan Zamfir, contractele ambilor fiind reziliate.

FC Hermannstadt ocupă locul al treilea în clasamentul play-out-ului, cu 17 puncte, la egalitate cu Dinamo și la trei puncte distanță de zona retrogradabilă. În prima etapă de la revenirea Ligii 1, sibienii se deplasează la Sfântu Gheorghe, pentru duelul de „foc” cu Sepsi OSK.

Comentarii