10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportAmbiții mari pentru Halep începând cu turneul de la Stuttgart

Ambiții mari pentru Halep începând cu turneul de la Stuttgart

 Halep va debuta direct în turul doi la turneul german, cel mai probabil joi.
După ce a câștigat anul trecut turneul de la Roma, Halep are în palmares câte un trofeu la fiecare turneu pe suprafață de zgură, din calendarul WTA, cu excepția celui de le Stuttgart.

În turneul german a fost de două ori semifinalistă, în 2015 (eliminate de Wozniacki) și 2017 (eliminate de Siegemund). Simona Halep și-a exprimat speranța ca anul acesta să fie momentul ei pentru a-și completa colecția de trofee câștigate pe zgură.

„Mi-l doresc foarte mult”, a declarat Halep, pentru wtatennis.com, referindu-se la câștigarea turneului de la Stuttgart. “Mi-l doresc foarte tare. Este un turneu frumos, condiții frumoase, oamenii sunt foarte drăguți cu mine aici și, da, este unul dintre obiectivele mele de a câștiga și acest turneu. Vreau să câștig toate turneele pe zgură, dacă este posibil. “

Datorită faptului că suprafața de zgură e mai rapidă în sală, românca a avut dificultăți în trecut, iar faptul că la start s-au aliniat 28 de jucătoare, a face ca aceasta să nu-și permită pași greșiți în primele tururi.

“Toți adversarii sunt foarte puternici încă din prima rundă”, a spus Halep. “Deci, este un pic mai dur decât celelalte turnee și, de asemenea, zgura indoor nu este preferata mea Dar am ajuns în semifinale, am jucat meciuri bune aici și am câștigat împotriva jucătoarelor de top. Deci, nu pot spune că nu-mi place . Îmi place, dar este puțin mai greu să câștigi acest turneul.”

Simona Halep, cap de serie numărul 2 la acest turneu, va debuta direct în turul doi, în faza optimilor de finală, și va juca cu învingătoarea dintre sportivele cehe Marie Bouzkova (56 WTA) și Marketa Vondrousova (20 WTA). Deoarece acest meci este programat pentru ziua de miercuri, mai mult ca sigur că Simona Halep va juca doar joi.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Novak Djokovic a câștigat Premiul Laureus rezervat celui mai bun sportiv al planetei

Liderul clasamentului ATP Novak Djokovic a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă