-0.7 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSportAmbasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm: În iulie, va avea loc un...

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm: În iulie, va avea loc un exercițiu de amploare în România, aproximativ 30.000 de soldați ai țărilor membre NATO vor veni să se antreneze împreună cu militarii români

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, marți, că în luna iulie, țara noastră va găzdui un exercițiu militar de amploare, la care vor participa aproximativ 30.000 de soldați din țările membre NATO, scrie Agerpres.

"Doresc să vă asigur că și promovarea securității este una dintre prioritățile mele. Avem nu doar o strânsă relație de prietenie între România și Statele Unite, dar și un parteneriat strategic și suntem împreună aliați în cadrul NATO. Soldații români și cei americani au o foarte strânsă colaborare. Anul trecut au fost circa 180 de exerciții și antrenamente comune, 180 de astfel de ocazii, ceea ce înseamnă că la fiecare două zile soldații noștri, membri ai Forțelor Aeriene, ai Forțelor Terestre, dar și ai Forțelor Speciale s-au antrenat împreună. Veți vedea că și anul acesta, în luna iulie, va avea loc un exercițiu de amploare în România, aproximativ 30.000 de soldați ai țărilor membre NATO vor veni să se antreneze împreună cu soldații români", a afirmat Hans Klemm. 

Ambasadorul SUA a inaugurat marți după-masă "Raftul american" — "American Shelf" în cadrul Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud "George Coșbuc", reprezentând o donație de aproximativ 250 de volume din partea ambasadei, în limba engleză, pusă la dispoziția celor care doresc să se familiarizeze cu literatura și cultura americane.

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă