37.1 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSportAmbasadorul României în Italia susține că a propus 22 de secții și...

Ambasadorul României în Italia susține că a propus 22 de secții și i s-au aprobat 12

Ambasada României în Italia a propus organizarea a 22 de secţii în această ţară, fiind aprobate doar 12, susţine ambasadorul la Roma, Dana Constantinescu, pe pagina de Facebook a Ambasadei României în Italia.

"Doresc să clarific mai multe aspecte legate de votul în străinătate, proces care, pe fondul confuziilor privind cadrul legal în materie, a pus misiunile diplomatice și consulare într-o lumină nefavorabilă. Reiterez faptul că misiunile diplomatice și consulare nu au niciun fel de competență în reglementarea cadrului legal privind organizarea alegerilor în străinătate – numărul de secții de votare, ora de închidere a acestora sau desemnarea membrilor comisiilor electorale – elemente care au generat cele mai aprinse polemici. Misiunile diplomatice și consulare au exclusiv competențe logistice, punând în practică instrucțiunile venite de la București, adesea în condiții extrem de dificile, așa cum a fost cel legat de gestionarea unui flux disproporționat de votanți într-un timp limitat, în speță de la 9 la 21 și într-un număr limitat de locații", scrie Dana Constantinescu.

Citește și: Ambasadele ruşinii. Ce scuze au reprezentanţii diplomatici pentru umilirea românilor care au vrut să voteze

"Așa cum a evidențiat și presa din Italia, încă dinainte de cel de-al doilea tur de scrutin, având ca sursă autoritățile locale italiene și asociațiile românești, misiunile diplomatice și consulare din Italia au propus organizarea a 66 de secții de votare. Punctual, la CG Torino au fost propuse, printre altele, două secții de votare, dar și altele în Regiunea Piemonte care ar fi redus din fluxul de votanți al singurei secții aprobate în sediul CG Torino. Răspunsul de la București, prin care au fost aprobate prin ordin al ministrului doar 51 de secții, nu a ținut cont de aceste propuneri. Pentru a exemplifica, de la București s-au primit instrucțiuni pentru organizarea unei secții pe care nu am propus-o, și anume la Sondrio, unde în primul tur de scrutin s-au prezentat doar 48 de alegători!", se mai arată în mesajul ambasadoarei.

"Însă din păcate, suntem criticați pe nedrept pentru aspecte care nu țin de competența noastră: în zona de competență în care a organizat procesul de votare, Ambasada României a propus organizarea a 22 de secții de votare din care au fost aprobate de la București doar 12", scrie diplomatul.

Ea menţionează că, în ceea ce privește cadrul legal în baza căruia funcționează comisiile din cadrul secțiilor de votare din străinătatea, președintele secției de votare, care este angajat MAE, precum și membrii secției de votare, care sunt de regulă cetățeni români din țara-gazdă, nu pot decide sub nicio formă prelungirea orarului de vot, aceasta fiind decizia exclusivă a BES.

"Un alt aspect foarte important este acela că membrii secțiilor de votare au fost propuși de partidele politice, iar atunci când aceștia au ales să absenteze, propunerile misiunilor diplomatice de înlocuire a acestora cu personal calificat nu au fost aprobate de BES", scrie ambasadorul.

În ceea ce privește forțele de ordine italiene, acestea au obligația de a asigura securitatea unei misiuni diplomatice sau secții de votare, și își reconfigurează dispozitivul în baza propriilor evaluări, scrie Constantinescu.

"Aceste evaluări au fost influențate, din informațiile transmise de la Consulatul General Torino, de faptul că au fost ocupate în mod violent spații cu altă destinație decât cea de spații de votare. De cealaltă parte, președinții și membrii secțiilor de votare, în ciuda efortului extraordinar pe care l-au depus, s-au aflat în situații de tensiune timp de 20 de ore, procesând în secțiile din orașele mari în medie circa 2.900 de votanți, ceea ce se traduce prin 7 votanți la fiecare 2 minute. Acești oameni au fost în permanență sub presiune, iar adesea amenințați și chiar agresați fizic. Aceste amenințări, însoțite de criticile privind insuficiența secțiilor și prelungirea programului de votare, le regăsim pe rețelele sociale care creează percepții pe termen lung, iar de mâine le vom regăsi la ghișeele oficiilor consulare. De aceea, dezbaterea publică pe acest subiect trebuie să ia în considerare efortul deosebit al unor persoane care nu sunt responsabile pentru deficiențele reale ale votului în străinătate", mai scrie Dana Constantinescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă