11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportAdrian Vasile, favorit să preia naționala de handbal

Adrian Vasile, favorit să preia naționala de handbal

Prestația rușinoasă de la Campionatul European din Danemarca, unde echipa naţională de handbal feminin a României a terminat pe locul 12, înregistrând o singură victorie şi cinci înfrângeri, i-a făcut pe membrii Comisiei Tehnice a Federaţiei Române de Handbal (FRH) să nu mai voteze prelungirea contractului selecționerului Bogdan Burcea.

Astfel, Cei 19 membri ai Comisiei Tehnice au înaintat o listă cu posibili înlocuitori ai lui Burcea, în fruntea ei fiind antrenorul lui CSM Bucureşti, Adrian Vasile.

Acest lucru a fost confirmat chiar de președintele FRH, Alexandru Dedu: „Au fost nominalizaţi opt, iar eu îi voi contacta pe primii patru în ordinea descrescătoare a voturilor primite. Primul este Adi Vasile, apoi Bogdan Burcea şi apoi la egalitate, domnul Horaţiu Paşca şi Aurelian Roşca. Dacă eşuează negocierile cu Adi Vasile, voi vorbi cu domnul Burcea, şi tot aşa”.

Dedu a anunțat că angajamentul viitorului selecționer va fi valabil până la 31 decembrie 2021, cu obiective clare: calificarea la Jocurile Olimpice și la Campionatul Mondialul din Spania.

Așadar, numirea lui Vasile la cârma naționalei este doar o chestiune de ore, fiind practic doar o formalitate, având în vedere că acesta și-a exprimat în dese rânduri disponibilitatea pentru a antrena România.

Chiar dacă are doar 38 de ani, Adrian Vasile are experiență la o echipă națională, fiind secundul lui Per Johansson la prima reprezentativă a Muntenegrului.

La jumătatea lunii martie, România va întâlni în Muntenegru, în cadrul turneului preolimpic, echipa naţională a ţării gazdă, cea a Norvegiei şi Kazahstanul. Competiția trebuia să se desfășoare anul trecut, dar a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

 

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă