Deputatul PSD Adrian Năstase a anunţat că „din respect” pentru cei care l-au votat va candida pentru un nou mandat de parlamentar în acelaşi colegiu în care a fost ales în urmă cu patru ani, susţinând că DNA „a fabricat dovezi” în dosarele sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prezent, luni după-amiază, la Mizil (Prahova), unde a participat la lansarea candidaţilor USL la primăriile din colegiul uninominal pe care îl reprezintă în Parlament, Adrian Năstase a afirmat, răspunzând unei întrebări, că „din respect pentru cei din colegiu” şi pentru cei care l-au votat va candida pentru un nou mandat de deputat în acelaşi colegiu uninominal.
În ceea ce priveşte dosarele în care a fost condamnat şi ale căror sentinţe le-a contestat, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a spus că aceste dosare reprezintă „o operaţiune de hărţuire politică”.
„Am dovedit timp de şapte ani că rezist destul de bine, deci capacitatea mea de anduranţă este destul de solidă, după cum aţi văzut. Sunt convins că regimul Băsescu va cădea în curând. Sunt ultimele răbufniri, încercări de a introduce prin probe false prin dolari americani care nu erau tipăriţi la momentul la care probele respective erau privite de către instanţă, de către DNA. Ştiţi probabil la ce mă refer, la faptul că DNA-ul practic a inventat dovezi, a fabricat dovezi iar aceste eforturi vor fi până la urmă zădărnicite”, a spus Adrian Năstase.
Acesta a adăugat că „statul mafiot” pe care îl conduce în momentul de faţă Traian Băsescu „reprezintă o realitate care produce cu adevărat dovezi despre ceea ce nu ar trebui să reprezinte un stat modern în Europa de astăzi”.
Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat, în 30 martie, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, în dosarul „Zambaccian”, fiind achitat pentru infracţiunea de luare de mită.
Şi soţia fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată în dosarul cunoscut sub numele de „Zambaccian”. Instanţa supremă a dispus condamnarea ei la trei ani de închisoare, tot cu suspendarea executării pedepsei, pentru „participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală”, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.