6.1 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăSportAcordul partidelor pentru votul uninominal, o alternativa la referendum

Acordul partidelor pentru votul uninominal, o alternativa la referendum

Mesajul pe care presedintele Traian Basescu l-a transmis in cadrul consultarilor a fost ca, daca partidele politice vor ajunge la un acord cu privire la votul uninominal, acest acord ar putea fi o alternativa la referendum, a afirmat presedintele Partidului Democrat, Emil Boc, la finalul discutiilor cu seful statului. Potrivit lui Boc, la Cotroceni a fost adresata o invitatie directa ca partidele politice sa gaseasca o solutie pentru votul uninominal ca o alternativa la referendum.
Liderii democrati au afirmat ca se vor implica in discutiile din Comisia electorala pentru a coagula o majoritate pentru unul din modelele de vot uninominal.
"Acolo este locul pentru a gasi negocierea, dupa ce sper ca si la nivelul liderilor partidelor parlamentare sa gasim un acord. Stiu ca nu va fi foarte usor, in conditiile in care cel putin doua partide s-au pronuntat deja impotriva votului uninominal, dar speram ca acest lucru sa se realizeze", a spus liderul democrat.
El a precizat ca nu au fost discutate termene si a subliniat ca important este ca in interiorul clasei politice sa se gaseasca o solutie de vot uninominal.
"Vom discuta cu toate formatiunile politice reprezentate in Parlament pentru a gasi o solutie de vot uninominal. Nu tinem cu dintii ca solutia noastra sa fie singura si unica valabila. Putem gasi solutii daca este vointa politica", a subliniat Boc.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă