Statele din zona euro intenţionează să furnizeze Fondului Monetar Internaţional (FMI) 200 de miliarde de euro, a declarat vineri preşedintele francez Nicolas Sarkozy, banii urmând să fie folosiţi pentru susţinerea ţărilor cu probleme din Uniunea monetară, relatează AFP şi Mediafax.
„Am decis să analizăm posibilitatea unei suplimentări cu 200 de miliarde de euro” a resurselor FMI, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.
Directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, a explicat că o confirmare a acestor 200 de miliarde de euro va fi obţinută „în zece zile”. Ea a salutat „un pachet care merge clar în direcţia bună”, evocând inclusiv disciplina bugetară crescută şi accelerarea punerii în aplicare a unui viitor fond de salvare permanent al zonei euro.
La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a explicat că FMI va fi suplimentat prin „împrumuturi bilaterale” de statele europene. Potrivit ei, este vorba despre „a aduce o siguranţă suplimentară pentru euro cu ajutorul altor ţări nemembre ale Uniunii monetare”.
Ideea este de a dota instituţia financiară internaţională cu fonduri suficiente pentru a ajuta pe viitor, în caz de nevoie, marile economii ca Italia sau Spania.
Necesitatea de a creşte resursele FMI s-a impus în ultimele săptămâni în faţa incapacităţii europenilor de a-şi consolida suficient propriul fond de salvare menit să stopeze criza datoriilor. Dar Statele Unite fiind ostile unei creşteri generale a resurselor, calea privilegiată este aceea a contribuţiilor voluntare bilaterale.
Zona euro speră că marile puteri emergente cumar fi China sau Brazilia vor participa, de asemenea, la acest efort.