Pentru prima data de cand este presedinte, Traian Basescu a lipsit de la manifestarile de pe faleza Comandamentului Flotei. Fortele speciale au fost punctul de atractie al editiei din acest an.
Sute de constanteni si turisti au fost prezenti, sambata dimineata, pe platoul din fata Comandamentului Flotei pentru a asista la manifestarile dedicate Zilei Marinei Romane. Cu un scenariu aproape identic cu precedentele editii, manifestarea a avut totusi o serie de elemente noi care i-au incantat pe civili. Dupa ce au vazut pe viu actiunile fortelor speciale, manevrele navelor de lupta si acrobatii aerine, publicul a parasit multumit faleza comandamentului, fara a se inregistra evenimente deosebite, cu exceptia bineinteles a ambuteiajelor din zona peninsulei, create de numarul mare de masini care au blocat arterele si le-au dat batai de cap politistilor de la rutiera.
Contrar editiilor precedente, la Ziua Marinei 2009 politicienii au absentat in masa. Onorul Garzii de Onoare l-a primit Roberta Anastase, presedintele Camerei Deputatilor, care impreuna cu Ministrul Apararii, Mihai Stanisoara, au reprezentat Parlamentul si, respectiv, Executivul la sarbatoarea marinarilor. De asemenea, nici primarul Constantei si nici presedintele Consiliului Judetean nu s-au deranjat sa participe la festivitati. Desi pregatita cu mare atentie, tribuna VIP a fost mai mult goala. Invers proportional cu absenteismul politicienilor, atasatii militari ai ambasadelor, ofiterii de marina, inclusiv seful Statului Major General au venit sa vada exercitiile.
La festivitati a mai participat si principele Radu Duda, candidat la alegerile prezidentiale.
Luptatorii Grupului Naval Forta pentru Operatii Speciale au execuat o serie de exercitii gustate din plin de public. Proceduri de incursiune in apele inamice, desant, coborare in rapel de la bordul aeronavelor IAR 330 Puma Naval, plus un schimb de focuri in fata tribunei oficiale impreuna cu grupele Batalionului Infanterie Marina, toate acestea au fost aplaudate deopotriva de public si oficialitati. Evolutiile aeronavelor si exercitiile scafandrilor de lupta au fost efectuate la o distanta mica fata de faleza comparativ cu manevrele navelor de suprafata, executate la cateva sute de metri de tarm, lucru care, comparativ cu editiile precedente, a transformat pentru cateva zeci de minute manifestarea intr-un veritabil show. Pacat de perimetrul redus de care au beneficiat specatorii, obligati sa stea dupa gardurile jandarmeriei amplasate in stanga si dreapta tribunei oficiale, locuri cu vizibilitate redusa. "Este o zi de mare sarbatoare, o zi in care sunt onorat ca sunt aici si impreuna i-am sarbatorit pe marinari, cei care astazi fac eforturi considerabile in instructie. Ati vazut ca sunt foarte bine pregatiti", a declarat Mihai Stanisoara.
Puma Naval, pana la capat
In plina criza si reducere a fondurilor pentru militari, programul Puma Naval a fost dus pana la capat. Pentru prima data de la infiintarea Grupului de Elicoptere al marinei, in aceasta vara cele trei aeronave special construite pentru misiuni pe mare au evoluat impreuna. Spectatorii au putut vedea, ieri, manevrele de apuntare in mars, procedurile de cautare si salvare pe mare si alte misiuni specifice elicopterelor navale. Fregatele romanesti devin, o data cu echiparea cu elicoptere, capabile sa execute o gama larga de misiuni NATO pe arii extinse.
ROL
Vizita Zeului Neptun
Rolul Zeului Neptun, care apare din valuri si insotit de 12 nimfe poposeste pentru cateva ore pe faleza pentru a asista la sarbatoarea marinarilor, a fost jucat in acest an de un profesor de educatie fizica al Academiei Navale, si nu de un actor, cum s-a procedat pana acum. De asemenea, nimfele din acest an sunt in realitate studente ale Academiei Navale.
Consecinte
Spectacol gustat de public
"Am venit pentru prima data la Ziua Marinei. Ne-a placut, a fost interesant", a declarat Nelu Vasilescu, din Botosani, venit cu familia la mare. "Am participat si anii trecuti la festivitati. Desi scenariul este asemanator, parca acum a fost mai spectaculos. Pacat ca ne-au tinut dupa garduri si nu am putut vedea bine exercitiile cu elicoptere", ne-a spus constanteanca Melania Nica.