4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialZiua internațională a prieteniei

Ziua internațională a prieteniei

Ziua internațională a prieteniei, marcată în fiecare an la 30 iulie, a fost adoptată oficial de ONU în 2011, în ideea de a transmite mesajul că prietenia între popoare, țări, culturi și indivizi poate inspira eforturile de pace și poate construi punți de legătură între comunități. Conceptul de prietenie este extins astfel dincolo de relațiile individuale.

ONU invită toate statele membre să sărbătorească această zi în concordanță cu cultura și obiceiurile locale, naționale sau regionale, inclusiv prin activități educaționale și de conștientizare a valorii relațiilor de prietenie în viața tuturor.

Ziua internațională a prieteniei este o inițiativă care urmează propunerii făcute de UNESCO și care a fost preluată de Adunarea Generală a ONU în 1997. Atunci, prin Rezoluția A/RES/52/13, s-a definit cultura păcii ca un set de valori, atitudini și comportamente care resping violența și depun eforturi pentru prevenirea conflictelor prin abordarea cauzelor lor profunde, scrie site-ul un.org.

La baza adoptării acestei zile a stat și Deceniul Internațional de promovare a unei culturi a non-violenței și a păcii pentru copiii lumii 2001-2010, adoptat prin Rezoluția A/RES/53/25, din 1998, prin care Adunarea Generală a recunoscut că un prejudiciu enorm și multă suferință sunt cauzate copiilor prin diferite forme de violență, subliniind totodată că promovarea unei culturi a păcii și a non-violenței ar trebui să fie transmisă copiilor prin educație, mai scrie sursa menționată mai sus.

În vederea implementării unor măsuri de instalare a culturii păcii, Declarația și Programul de acțiune asupra unei culturi a păcii  (A/RES/53/243) din 1999 trasează opt arii de acțiune pentru state, organizații și persoane: promovarea conceptului de cultură a păcii, prin educație; promovarea sustenabilității economice și a dezvoltării sociale; promovarea respectului pentru toate categoriile de drepturi ale omului; asigurarea egalității între femei și bărbați; promovarea democrației participative; asigurarea unui grad de toleranță și solidaritate sporit; garantarea accesului gratuit la informații și cunoaștere în domeniu; promovarea păcii și securității internaționale.

Ziua internațională a prieteniei se bazează pe recunoașterea relevanței și importanța prieteniei ca un sentiment nobil și valoros în viața ființelor umane din întreaga lume. E ziua în care, indiferent de etnie și de sex, se leagă conexiuni și empatii. Deși relațiile de prietenie pot fi diferite, relații între același sex, relații de prietenie între mamă și fiică, tată și fiu, fiecare dintre ele trebuie sărbătorită. Unul dintre obiectivele Zilei internaționale a prieteniei este atragerea tinerilor, inclusiv a viitorilor lideri, în activitățile comunitare îndreptate spre acceptarea diferențelor culturale.

În mesajul său transmis cu ocazia Zilei internaționale a prieteniei din 2015, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a precizat: "În contextul în care ne confruntăm cu discriminarea, malițiozitatea și cruzimea care conduc la conflicte și atrocități care afectează milioane de oameni, este de o importanță primordială să dăm o replică acestor trenduri distructive, printr-un angajament reînnoit, de a găsi umanitatea comună și de a promova progresul comun".

Cele mai citite

Dumitru Popescu, om de încredere al lui Nicolae Ceaușescu, a murit

Dumitru Popescu, unul dintre ultimii membri importanți ai regimului comunist din România, s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani. https://www.youtube.com/watch?v=wayi9HlVhgQ Dumitru Popescu, supranumit...

Apelul premierului Ciolacu la parteneriate pentru reindustrializare are efect. 

Sprijin financiar important pentru un mare șantier naval   Șantierul Naval Damen Galați a obținut o finanțare de 25 mil. euro de la Exim Banca Românească pentru extinderea și modernizarea capacităților de asamblare...

Motivul pentru care Erling Haaland ar putea face închisoare

Erling Haaland, celebrul atacant norvegian de la Manchester City, ar putea risca o pedeapsă cu închisoarea în Elveția, conform publicației Blick. Motivul pentru care Erling...
Ultima oră
Pe aceeași temă