0.6 C
București
miercuri, 14 ianuarie 2026
AcasăSpecialZgonea: Elena Udrea nu poate veni în plen cu cătuşe la mâini

Zgonea: Elena Udrea nu poate veni în plen cu cătuşe la mâini

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Elena Udrea nu poate veni în plenul Camerei cu cătușile la mâini.

Zgonea a făcut această declaraţie după ce DNA a trimis, Parlamentului, o nouă solicitare de arestare preventivă a Elenei Udrea.  

„Așa sunt procedurile de când am intrat în democrație. Nici în Parlamentul European, nici în alte parlamente nu poți să intri încătușat dacă ești deputat ales. Nu știm cum să soluționăm această problemă. Doamna deputat dorește să ia cuvântul în plen și are o intervenție de cinci, zece minute și asta e", a spus Valeriu Zgonea.

Citeşte şi: Dosarul Gala Bute: O nouă cerere de arestare pe numele Elenei Udrea, pentru ALTE trei infracţiuni de luare de mită. Solicitarea DNA a ajuns în Parlament

De asemenea, deputatul a declarat că încearcă să găsească o soluţie cât mai rapidă la această situaţie.

"Ministrul Justiției, când se face o cerere, informează conducerea Camerei (…) încercăm să găsim o soluție rapidă. Problemele privind accesul la dosar sunt stabilite, dar plenul este complicat. Avem trei zile pentru raport și cinci zile de când primim raportul”, a declarat Zgonea la Palatul Parlamentului. 

Președintele Camerei a declarat că plenul se va reuni luni sau marți cu privire la cererea de arestare a Elenei Udrea.

Citeşte şi: ÎCCJ a publicat motivarea arestării preventive a Elenei Udrea

Procurorii anticorupție au cerut o nouă cerere de arestare pe numele Elenei Udrea, solicitare care a ajuns deja la Ministerul Justiției. De aici, procurorul general Tiberiu Nițu a transmis președintelui Camerei Deputaților și ministrului Justiției solicitarea DNA de declanșare a procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale și încuviințarea arestării preventive a Elenei Udrea

Cele mai citite

Valul de incendii și fenomene extreme împinge despăgubirile în asigurări la niveluri record

Majoritatea despăgubirilor au provenit din polițe facultative, care oferă o acoperire mai largă decât asigurarea obligatoriePagubele produse de incendii și calamități naturale au generat,...

Sindicatele din sănătate cer „linie roșie” la salarii: personalul medical nu trebuie să plătească ajustările bugetare

În sănătate, avertizează sindicaliștii, instabilitatea echipelor medicale se reflectă direct în calitatea actului medical și în siguranța paciențilorFederația Solidaritatea Sanitară avertizează că eventualele reduceri...

Israelul rupe relațiile cu mai multe organizații ale ONU. Care este motivul

Decizia, anunțată de ministrul de Externe Gideon Sa’ar, intră în vigoare imediat și vizează mai multe structuri ONU cu care Israelul spune că nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă