Peste 60 de TIR-uri aşteaptă de ore întregi în Vama Albiţa, vineri seară, ca să iasă din ţară, informează Mediafax. Coada se întinde pe aproximativ doi kilometri.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale Vamale (DRV) Iaşi, numărul mare de autotrenuri aflate la ieşirea din ţară este dat de cererea crescută în perioada sărbătorilor de iarnă din partea firmelor din Republica Moldova care se aprovizionează cu produse din spaţiul Uniunii Europene.
„Aglomeraţia din această perioadă este specifică sărbătorilor de iarnă, atunci când autotrenurile din Republica Moldova se aprovizionează cu marfă din spaţiul Uniunii Europene. În consecinţă, s-a mai deschis o poartă suplimentară de control, faţă de una singură în mod obişnuit, tocmai pentru a mai scădea timpii de aşteptare pentru şoferii de TIR. Lucrători vamali îşi desfăşoară activitatea la capacitate maximă, însă nu se poate trece peste rigurozitatea controlului vamal”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale Vamale Iaşi, Liana Vasiliu.
Timpul de verificare şi control pentru fiecare autotren este de 15 minute, astfel încât cei care vor să iasă din ţară au de aşteptat la rând cel puţin şapte ore. Reprezentanţii DRV Iaşi nu au putut preciza când va reintra în normal traficul pentru autocamioane.