32.6 C
București
joi, 19 iunie 2025
AcasăSpecialZece persoane suspectate că au pregătit un atentat în Belgia au fost...

Zece persoane suspectate că au pregătit un atentat în Belgia au fost arestate

Zece persoane care au legături cu mişcarea islamistă, suspectate că au pregătit un atentat în Belgia împotriva unei ţinte „încă nestabilite”, au fost arestate marţi în această ţară, în Germania şi în Olanda, a anunţat justiţia belgiană, potrivit Mediafax.

„Zece suspecţi de naţionalitate belgiană, olandeză, marocană sau rusă (de origine cecenă) au fost arestaţi” marţi dimineaţă, în cursul a „zece percheziţii la Antwerpen (nordul Belgiei), în Olanda şi Germania”, a declarat Parchetul federal belgian, într-un comunicat.

„Este vorba despre planuri vizând comiterea unui atentat în Belgia de către un grup terorist internaţional care utiliza în acest scop site-ul de Internet extremist Ansar Al Mujahideen”, precizează Parchetul federal.

„Ţinta acestui atentat nu a fost încă stabilită exact”, se arată în comunicat.

O a doua etapă a anchetei, demarată „la sfârşitul anului 2009″, s-a concentrat asupra recrutanţilor, candidaţilor jihadişti şi finanţării unei organizaţii teroriste cecene (Emiratul Caucazului)”, potrivit aceleiaşi surse.

„Mai multe persoane au fost deja arestate în Spania, Maroc şi Arabia Saudită, în cursul anchetei”, precizează Parchetul federal.

„Suspecţii din cadrul acestei anchete locuiesc în principal în Antwerpen”, adaugă comunicatul.

Percheziţiile din Belgia au fost conduse de poliţia judiciară federală, poliţia locală din Antwerpen, unităţi speciale ale poliţiei federale şi ale serviciilor de poliţie olandeze şi germane. Potrivit Parchetului federal belgian, ancheta a fost condusă în colaborare cu mai multe state şi Eurojust (unitatea de coordonare judiciară a UE), precum şi cu asistenţa serviciilor de securitate belgiene.

Parchetul federal german a refuzat să confirme informaţiile până în prezent.

Cele mai citite

Nico Williams, tot mai aproape de Barcelona: acord semnat până în 2031 și un salariu redus pentru a ajuta clubul

Barcelona a ajuns la un acord complet cu Nico Williams privind condițiile personale ale transferului, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano. Extrema lui Athletic Bilbao a...

Zboruri mai ieftine, cerere mai slabă: Europa reduce călătoriile spre SUA, iar tarifele aeriene ating minimele de dinainte de pandemie

Tarifele aeriene din Europa către Statele Unite au coborât la cele mai reduse niveluri din ultimii ani, ajungând chiar sub valorile înregistrate înainte de...

Ștrandul din Praid se va redeschide de la 1 iulie

Ștrandul din Praid, cu o suprafață totală de 2.500 de metri pătrați, se va redeschide în cel mult două săptămâni. Comercianții speră ca ștrandul...
Ultima oră
Pe aceeași temă