Aeroportul Heathrow din Londra a avertizat că unele zboruri vor fi anulte, iar altele vor avea întârziere, după ce un grup de activiști au intrat pe pista de aterizare din nord, pentru a protesta împotriva posibilei extinderi a celui mai mare aeroport din Marea Britanie, relatează Agerpres.
”Ambele piste sunt deschise, deși se vor înregistra întârzieri și câteva anulări de zboruri”, au anunțat reprezentanții aeroportului.
Cel mai mare aeroport din UE în 2014, Heathrow, a înregistrat în 2014 un trafic de 73,4 milioane de pasageri, în creștere cu 1,4% față de 2013.
Citește și: INDONEZIA: Cinci aeroporturi închise din cauza unui vulcan
Luna aceasta, Heathrow a fost selectat ca locație pentru o nouă pistă de aterizare în sud-estul Angliei, ceea ce a provocat proteste din partea unor localnici și a unor organizații de protecție a mediului care se opun extinderii aeroportului, potrivit Reuters.
Conducerea aeroportului a dat asigurări că lucrează împreună cu poliția pentru a rezolva incidentul.
”Ambele piste de aterizare sunt deschise, deși vor exista întârzieri. Ne cerem scuze pasagerilor! Prioritatea noastră o reprezintă funcționarea aeroportului în siguranță”, a anunțat conducerea Heathrow.