26.4 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSpecialZBORUL MH17: Un pasager a fost găsit purtând o mască de oxigen

ZBORUL MH17: Un pasager a fost găsit purtând o mască de oxigen

Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, a declarat că unul dintre pasagerii zborului MH17 doborât în Ucraina a fost găsit purtând o mască de oxigen ceea ce înseamnă, presupune Timmermans, că unele dintre cele 298 de victime ar fi putut să aibă timp să-şi dea seama de dramă, informează Mediafax.

Invitat la o emisiune tv, Timmermans a raspuns unei remarci a prezentatorului potrivit căruia ultimele momente din viaţa pasagerilor nu sunt cele sugerate de către ministru în ultimul discurs pe care acesta l-a susţinut la ONU. La puţin timp după dramă, şeful diplomaţiei olandeze a evocat, într-o şedinţă a Consiliului de Securitate al ONU, sentimentele pe care le-ar fi avut victimele chiar înainte de prăbuşirea avionului.

"Cât de oribile au fost ultimele momente ale vieţilor lor, atunci când şi-au dat seama că avionul cădea? Au strâns, oare, mâna celor pe care-i iubeau? S-au privit în ochi, într-un (gest de) adio tăcut?", se întreba el atunci, după care afirma "nu vom şti niciodată".

Miercuri ministrul a respins comentariul prezentatorului, afirmând că "nu există nimic, pentru moment", care să permită să se afrme că victimele nu şi-au putut da seama de dramă.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă