„Înregistrarea video originală cu această declaraţie a fost retrasă” luni după-amiază, copiile urmând să fie şi ele retrase, a declarat marţi pentru AFP Alla Zabrovskaia, de la filiala Google în Rusia, informeaza Agerpres.
„YouTube a retras (acest video) după un avertisment al internauţilor, care au plasat un semnal de alertă”, a indicat Zabrovskaia, potrivit căreia „moderatorii au apreciat că înregistrarea ţinea de propagarea urii, violenţei şi intimidării, interzisă pe YouTube”.
Măsura intervine a doua zi după ce deputatul rus Robert Şleghel, membru al partidului la putere Rusia Unită, a înaintat un protest companiei Google, căreia îi aparţine platforma YouTube, cerând retragerea materialului.
„Google îi susţine pe terorişti? Dacă da, atunci serviciile de securitate trebuie să se ocupe de activităţile acestei companii în Rusia”, a scris pe blogul său Şleghel, cel mai tânăr membru al Dumei de Stat, la cei 25 de ani ai săi.