Prezenţa Carlei Bruni, prima doamnă a Franţei, în distribuţia filmului „Midnight in Paris”, care va fi turnat în această vară la Paris, a fost confirmată, joi, de regizorul acestui lungmetraj, cineastul american Woody Allen, informează portalul revistei americane variety.com, consultat de Mediafax.
Regizorul american Woody Allen, de obicei extrem de „zgârcit” în ceea ce priveşte detaliile despre proiectele sale cinematografice, a confirmat, joi, prezenţa actorilor Owen Wilson, Marion Cotillard, Rachel McAdams şi Kathy Bates pe afişul filmului „Midnight in Paris”, dar şi pe cea a soţiei preşedintelui Franţei, Carla Bruni.
Din distribuţia acestui film mai fac parte Michael Sheen, Nina Arianda, Tom Hiddleston, Corey Stoll, Mimi Kennedy şi Kurt Fuller.
Prezenţele actorilor Owen Wilson, Marion Cotillard şi Rachel McAdams în acest film au fost anunţate încă de la sfârşitul lunii martie, dar participarea Carlei Bruni, soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, la acest proiect cinematografic, deşi a făcut subiectul multor zvonuri în ultimele luni în presa de specialitate, a fost confirmată abia joi.
„Midnight in Paris” este o comedie romantică ce prezintă povestea unei familii care călătoreşte în capitala Franţei în interes de afaceri şi pe cea a unui cuplu de tineri recent logodiţi, a cărui viaţă va fi transformată de această călătorie.
„Filmul celebrează pasiunea unui tânăr bărbat pentru oraşul Paris, explorând în acelaşi timp iluzia pe care oamenii o au adeseori, crezând că vieţile celorlalţi sunt mai bune decât ale lor”, a declarat Woody Allen.
Filmul este produs de Letty Aronson, Steve Tenenbaum şi Jaume Roures şi face parte dintr-un contract de finanţare a trei lungmetraje, semnat de compania lui Woody Allen, Gravier Prods., şi Mediapro.
Compania de producţie cinematografică spaniolă Mediapro a produs şi precedentele două filme ale regizorului american – „Vicky Cristina Barcelona” şi „You Will Meet a Tall Dark Stranger”, ce va fi proiectat în afara competiţiei la Festivalul de la Cannes şi va fi lansat pe marile ecrane în această toamnă.
Woody Allen, născut la New York, este unul dintre cei mai importanţi regizori de film, scenarişti şi actori americani. Allen scrie scenariile, regizează şi joacă în majoritatea filmelor sale. Sursele sale de inspiraţie sunt literatura, sexualitatea, filosofia, psihologia, identitatea evreiască, cinematografia europeană şi oraşul New York, unde s-a născut şi a locuit dintotdeauna.
De la „Take the Money and Run”, în 1969, Allen a realizat, în medie, un film pe an. Printre acestea s-au numărat filme devenite clasice precum „Annie Hall”, „Manhattan” şi „Zelig”, dar şi producţii mai puţin pretenţioase precum „Vicky Cristina Barcelona”.