4.5 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialVoluntarii Colectiv, întrevedere cu ministrul Sănătăţii şi reprezentanţi ai Guvernului. Despre ce...

Voluntarii Colectiv, întrevedere cu ministrul Sănătăţii şi reprezentanţi ai Guvernului. Despre ce s-a discutat

O parte dintre voluntarii care s-au ocupat de victimele incendiului din Colectiv, de la finalul lunii octombrie, au avut, vineri, o întrevedere cu ministrul Sănătăţii şi cu reprezentanţi ai Guvernului, la o lună după ce premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit cu grupul de voluntari care a participat la transferul persoanelor rănite în incendiul din clubul Colectiv de la spitalele din Capitală la cele din străinătate, informează Mediafax.

După întâlnire ei au declarat că începând de vineri, în spitale există kituri medicale speciale pentru cei răniţi în incendiu.

Voluntarii au dorit să ştie ce pot face în perioada următoare pentru a ajuta pacienţii care sunt îngrijiţi atât în spitalele din Capitală cât şi în clinicile din afară.

„Deoarece am văzut că în această lună de când am avut prima discuţie cu oficialii din Ministerul Sănătăţii nu s-au făcut foarte multe lucruri, am vrut să venim să vedem exact ce putem face imediat în perioada următoare pentru a ajuta pacienţii”, a declarat Pavel Popescu, unul dintre voluntarii care s-au implicat în acest caz.

Una dintre problemele principale sesizate de voluntari a fost cea legată de linia telefonică unică deschisă de Ministerul Sănătăţii, la care victimele incendiului de la Colectiv şi rudele acestora pot solicita sprijin.

„Am văzut că acest hotline nu funcţionează aşa cum ar trebui, mai exact că pacienţii care sună sunt redirecţionaţi către fundaţii. Noi considerăm că ar trebui să existe un grup operativ format la nivelul Ministerului Sănătăţii care să preia toate solicitările făcute de pacienţi”, a spus Ramona Strugariu, un alt voluntar, reprezentanta Comunității Virtuale a Românilor din Belgia (Rombel).

Pavel Popescu a precizat că, începând de vineri, în spitalele din Capitală care au tratat pacienţii răniţi în Colectivexistă kituri speciale pentru arşi.

„Este foarte important ca pacienţii să meargă şi să ceară aceste kituri, care conţin şampon, săpun, unguent şi pansamente speciale pentru cei arşi, care îi va ajuta în procesul de vindecare. Aceste kituri sunt importate şi sunt la standarde europene”, a mai spus Pavel Popescu.

De asemenea, voluntarii au precizat că la discuţia cu oficialii Ministerului Sănătăţii şi ai Guvernului au primit asigurări că vor avea loc modificări legislative pentru a reglementa situaţia concediilor medicale pentru victimele de la Colectiv, dar şi pentru cei din familiile acestora care îi îngrijesc.

În săptămânile următoare va fi reglementată legislativ şi problema banilor pe care familiile celor răniţi în Colectiv îi vor primi şi după externare.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate. După incendiu au fost internaţi în spitale din Capitală 147 de răniţi.

Ministerul Sănătăţii a deschis, la sfârşitul anului trecut, o linie telefonică pentru sprijinirea răniţilor în incendiul dinColectiv, numărul de telefon pus la dispoziţia acestora fiind 021.3072.614.

Reprezentanţii MS precizau că apelanții vor primi suport pentru acoperirea costurilor tratamentelor în străinătate, a echipamentelor speciale necesare în perioada de recuperare în țară și străinătate, recomandate de medicii specialiști, precum și a altor costuri cu materiale și medicamente necesare. De asemenea, pacienții și aparținătorii acestora pot primi, la cerere, asistență socială și psihologică.

Cele mai citite

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă