30.1 C
București
sâmbătă, 7 septembrie 2024
AcasăSpecialVirusul H7N9 provoacă al şaselea deces în China

Virusul H7N9 provoacă al şaselea deces în China

Virusul H7N9 al gripei aviare a făcut un al şaselea mort în China, în estul ţării, unde autorităţile continuau vineri o campanie de sacrificare a păsărilor de curte, relatează agenţia China Nouă, citată de AFP.Persoana decedată este un agricultor în vârstă de 64 de ani din provincia Zhejiang, a precizat agenţia de presă oficială, citată de Mediafax.

Tulpina H7N9 a gripei aviare, care nu se transmitea la om până acum, a infectat recent cel puţin 14 persoane în estul Chinei, făcând în total şase morţi.

Autorităţile din Shanghai au început o campanie de sacrificare a păsărilor de curte, după anunţul de joi privind moartea unei noi persoane infectate cu virusul H7N9.

Autorităţile sanitare americane au anunţat joi că urmăresc îndeaproape situaţia privind cazurile de gripă aviară din China.

În plus, anunţă că au început să lucreze la dezvoltarea unui vaccin, un proces care va dura mai multe luni.

„Centrele federale pentru control şi prevenţie a maladiilor (CDC) urmăresc îndeaproape situaţia, coordonându-se la nivel naţional şi cu partenerii internaţionali în numeroase domenii, între care strângerea unui număr mare de informaţii pentru a evalua cât mai bine riscul sanitar şi pentru a dezvolta un vaccin împotriva acestui virus”, anunţă CDC pe site-ul de Internet.

CDC explică, de asemenea, că examinează secvenţa genetică a virusul H7N9 şi evaluează consecinţele posibile ale capacităţii de transmitere şi severităţii infecţiei pe care o provoacă.

În plus, CDC vrea să determine dacă testele existente pentru diagnosticarea acestei gripe aviare trebuie modificate sau dacă altele noi trebuie dezvoltate.

Virusul H7N9 nu a contaminat anterior oameni, spre deosebire de virusul H5N1.

Până în prezent, şase persoane au murit din cauza acestui tip de virus în China, iar alte 14 sunt infectate. Dar virusul nu pare să se propage cu uşurinţă.

Autorităţile sanitare de la Shanghai au precizat că niciuna dintre cele opt persoane cu care ultimul bolnav decedat a intrat în contact nu prezenta simptome de îmbolnăvire.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a minimalizat miercuri riscul unei pandemii în absenţa transmiterii de la om la om.

Cele mai citite

Maramureș: Un incendiu de vegetație uscată a necesitat trimiterea a două aeronave militare C-27J Spartan

Un incendiu de vegetaţie uscată pornit pe păşunea dintre localităţile maramureșene Lăpuşel, Coltău şi Arieşu de Pădure şi scăpat de sub control s-a extins,...

Maramureș: Un incendiu de vegetație uscată a necesitat trimiterea a două aeronave militare C-27J Spartan

Un incendiu de vegetaţie uscată pornit pe păşunea dintre localităţile maramureșene Lăpuşel, Coltău şi Arieşu de Pădure şi scăpat de sub control s-a extins,...

Ce se va întâmpla cu Alfred Bulai după infarctul suferit în arest

Sociologul Alfred Bulai a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău în arest. Surse spun că acesta a făcut infarct şi va...
Ultima oră
Pe aceeași temă