5.4 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSpecialVIP-urile nunţii regale nu scapă de controlul actelor

VIP-urile nunţii regale nu scapă de controlul actelor

Cu toate că figurile multora dintre ei sunt cunoscute, monarhii, demnitarii şi celebrităţile care vor participa la nunta regală de vineri din Londra nu vor scăpa de controalele de identitate, în condiţiile în care Wesminster Abbey s-a transformat într-o adevărată fortăreaţă, potrivit NewsIn.

„Li se va cere să demonstreze că sunt cine spun că sunt”, a anunţat, zâmbind, un purtător de cuvânt al Scotland Yard.

Poliţia britanică nu lasă nimic la voia întâmplării, într-un efort de a se asigura că cei invitaţi sunt în siguranţă. Mai mult de 5.000 de membri ai forţelor de ordine, dintre care unii vor fi înarmaţi, vor fi desfşuraţi pe traseul procesiunii, poziţionaţi pe acoperişuri sau se vor amesteca în mulţime.

Chiar şi în catedrală vor fi desfăşuraţi membri ai unităţii de elită a Scotland Yard.

„Suntem pregătiţi pentru cel mai ridicat nivel de ameninţare, până la terorism”, a spus purtătorul de cuvânt.

În afară de membrii familiei regale britanice, la nuntă vor participa mulţi foşti şi actuali monarhi din Europa, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. Printre ei vor fi: prinţul Mohamed bin Nawaf bin Abdulaziz al Arabiei Saudite, regele din Tonga, prinţesa Lalla Salma din Maroc şi prinţesa Maha Chakri Sirindhorn a Thailandei.

Ei vor sta alături de politicieni, diplomaţi şi celebrităţi, printre care David şi Victoria Beckham, Elton Joh , Rowan Atkinson.

În catedrala veche de 1.000 de ani, familia regală britanică, în frunte cu regina, va sta în faţa altarului. Regina, ducele de Edinburgh, prinţul Charles, Camilla şi prinţul Harry vor fi aşezaţi pe primul rând, pe partea stângă, în timp ce familia miresei va sta pe partea dreaptă.

Cele mai citite

Oracle finalizează în România o tranzacție globală de 28,3 miliarde de dolari

Aceasta este cea mai mare achiziție din istoria companiei americane Gigantul american Oracle, al doilea mare producător de software la nivel mondial după Microsoft, a...

Horaţiu Potra, reţinut pentru instigare publică şi nerespectarea regimului armelor

Întrebaţi despre o eventuală legătură între Horaţiu Potra şi Călin Georgescu, avocaţii consilierului au negat categoric existenţa unei conexiuni în acest dosar Horaţiu Potra, consilier...
Ultima oră
Pe aceeași temă