Din frumosul bulevard strajuit de castani cobori spre malul Dunarii spre a intra in perimetrul cel mai bogat in ruine din tara. Nicaieri, pe o intindere de cateva sute de metri, nu intalnesti ca aici, intre Cetatea Severinului si Piciorul Podului lui Traian, atatea vestigii ale trecutului ce amintesc de stramosii nostri indepartati.
Privit de pe prima terasa, peisajul pare sublim, cu fluviul mladiindu-se ca un gat de lebada printre maluri, aproape egale ca inaltime, cu o infatisare de par ondulat conferita de vechi dune fixate in timp. Calea ferata tiveste drept ca un chenar regulat, urmarind cursul apei in care perimetrul incarcat de istorie se-arata in asfintitul soarelui ca intr-un decor de teatru… Strabatuta insa la pas, zona ti senfatiseaza jalnic, semn ca inca mai suferim de doua mari neajunsuri: neglijenta si dispretul. De care nu se stie cand ne vom lepada…
S-a turnat beton peste istorie
La marginea de est a Ogasului Fantanilor ce strabate gradina Colegiului National “Traian”, cu plantele ei rare, azi cuprinsa de paragina, se aflau – invaluite de boscheti si balarii – pana in anul 1975 ruinele unei bisericute medievale ce se numea Sfanta Cruce. Cu un istoric inca necunoscut si cu controversate legende ce inca mai staruie prin partea locului. Descoperita si cercetata de catre profesorul Alexandru Barbacila – care insa nu ne-a lasat nimic scris despre ea -, bisericuta zace acoperita de prin 1983 de gunoaiele ignorantilor si de pamantul adus ca umplutura pentru a consolida malul pe care au fost ridicate atunci unele depozite ale unor societati comerciale. De bisericuta ce-si asteapta de decenii cercetatorii pare sa aminteasca acum doar Izvorul Tamaduirii ce parca ii spala si el urmele… Apa lui, cu calitati inegalabile, intre care si biruirea metehnelor trupului ori cea de a nu pastra nimic spurcat in unda sa, dupa cum consemneaza trecatorii prin zona, si-a pierdut insa din potente, fiind acum plina de sticle, hartii, cutii de conserve si multa, multa mizerie ce emana in zilele calde un miros greu de suportat. Un focar de infectie in toata regula, care nu a fost inca nici maar zarit de catre cei cu atributiuni in domeniu. Chiar daca agentia si garda de mediu sunt adapostite intr-o cladire construita in urma cu 10-12 ani, nu departe (circa 50 metri) de Izvorul Tamaduirii si de urmele Bisericii Sfanta Cruce, si amplasata prin bunavointa unor minti bolnave chiar pe o parte din ruinele romane. Si daca cei de la mediu au incalcat legea, de ce n-ar proceda in acelasi condamnabil mod si altii cu bani multi si cu relatii sus-puse. In vecinatatea APM inspre Piciorul Podului lui Traian care este aproape, o superba vila s-a ridicat prin umplerea cu pamant a haului dinspre Dunare si implicit acoperirea stravechilor vestigii ce n-au mai facut obiectul unor sapaturi arheologice. La cativa metri spre rasarit o alta a depasit stadiul de fundatie. Si altele isi asteapta randul, ca doar mai este loc pana la ruinele podului si ale castrului roman…
Podul, in zodia dezastrului
Dupa 1900 de ani de la construirea sa, ceea ce a mai ramas din Podul lui Apollodor din Damasc si n-a fost macinat de timp de-a lungul mileniilor a suferit in ultimele trei decenii o degradare galopanta. Adica ceea ce n-a reusit timpul sa distruga in totalitate din opera sacra a stramosilor, desavarsesc acum urmasii… Se invoca mereu lipsa fondurilor necesare pentru consolidare si intretinere, dar cauzele sunt altele ce tin de un anume respect fata de istoria neamului. Prin ridicarea barajului hidrocentralei de la Ostrovu Mare si formarea unui mare lac de acumulare, a crescut nivelul apei fluviului ce a impus executarea unor lucrari in zona Piciorului Podului. Incepand cu anul 1982, vechea cale ferata a fost mutata si ea cu sase metri mai sus si ca atare au avut de suferit Piciorul Podului, termele si latura de sud a castrului roman. Spre a nu ajunge sub ape, s-a incercat sa se taie pilele podului si sa fie stramutate apoi mai sus pe mal. Solutia a cazut pentru ca taria cimentului incorporat in pod de catre constructori n-a putut fi depasita nici de cutitele Vidia fabricate la Cugir special pentru aceasta dificila operatiune. In aceasta situatie, s-a ales varianta protejarii pilelor podului prin niste cuve de beton. Dar cum nu s-a studiat impactul cu apa fluviului si cea din subteran, iar betonul realizat n-a corespuns cerintelor varianta aleasa n-a fost cea mai potrivita. In aceste conditii apa fluviului si cea subterana, plus cea din precipitatii au inundat incinta cuvei, accentuand astfel procesul de degradare. Cum pompa care scoate apa mai mult lipseste, iarna fenomenul de inghet-dezghet este frecvent si macina pilele iar lipsa proiectatei rigole de pe versant conduce la baltirea ei in interiorul cuvei. Acolo unde este un mare depozit de gunoaie, chiar resturi alimentare aruncate de catre vizitatori in care se dezvolta o luxurianta vegetatie de balta. Un mediu prielnic degradarii, din piciorul podului caramizile desprinzandu-se rand pe rand. Nimeni nu s-a mai ostenit sa le puna la locul lor. Ca sa cobori punta inspre podul cu chiuveta imprejmuita cu o bara de protectie desprinsa pe alocuri – semn ca maine o gasim la… fier vechi – este un mare risc, treptele de constructie recenta devenind si ele… ruine. Spre est, langa pod, o lama de buldozer a nivelat terenul, probabil pentru inaltarea altei constructii…
Castrul, uitat in balarii
Curtea Muzeului Regiunii “Portile de Fier” e inchisa numai cu numele pentru ca pe latura ei de rasarit a disparut gardul si s-au extins gospodariile vecinilor, iar pe cea de nord s-au deschis unele porti de catre localnici prin care isi arunca gunoaiele chiar pe ruinele napadite de balarii. Aflam ca din anul 1972 la vestigiile castrului roman Drobeta nu s-a mai intervenit pentru conservare si ca intemperiile au afectat mortarul, declansand prabusirea treptat-treptat a intregii structuri. Precizam ca Drobeta ajunsese unul dintre cele mai mari orase ale Imperiului Roman si ocupa in acea vreme circa 60 hectare. Pe o parte din acea suprafata se-nalta si azi vile pentru potentatii zilei. Complexul arhitectonic este protejat insa doar de catre… cerul liber. Isi pierd din calitate, inscriptiile se sterg si nimic nu mai poate fi valorificat pentru stiinta. “Ar fi necesara construirea unui lapidarium din sticla, sustine dr. Ion Stanga, directorul muzeului. Astfel s-ar putea pastra integritatea monumentelor”. Mare dezamagire pentru arheologii care nici dupa 2000 de ani nu pot face o cercetare completa a templelor importante care au fost aici. Un lucru ramane insa cert: este nevoie de o interventie urgenta si capitala la aceste ruine de o covarsitoare importanta istorica pentru tara. In lipsa fondurilor, toate proiectele ce se vantura de ani buni au devenit niste iluzii… Ca un refuz brutal al sansei de a trai intr-o zona incarcata de atata istorie milenara, ce ar trebui sa ne faca mult mai deschisi catre lume. Un asemenea privilegiu cere insa si raspunderea de a restaura, proteja si conserva inestimabilele valori pe care ni le-au lasat inaintasii. Pentru ca maine sa nu ne blesteme urmasii…
