2.4 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialViktor Orban se declară apărător al valorilor creştine în Europa

Viktor Orban se declară apărător al valorilor creştine în Europa

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, miercuri, că este un apărător al valorilor creştine în Europa, respingând acuzaţiile de derivă autoritaristă şi criticând atitudinea Germaniei faţă de criza din zona euro, informează AFP, potrivit Mediafax.

„Avem sentimente creştine, credem că sentimentul apartenenţei la o naţiune este important şi că este importantă familia”, a declarat Orban în cursul unei dezbateri în Parlamentul European.

„Poate că suntem noi în minoritate în Europa cu această poziţie, dar avem libertatea de a o reprezenta”, a continuat Orban, denunţând „ofensiva politică împotriva Ungariei”.

„Dacă FMI vrea să ne acorde împrumutul, foarte bine, am fi foarte mulţumiţi”, a spus el. „Dar o situaţie cum este cea din Grecia, când Germania spune că nu le vor acorda împrumuturi dacă nu fac ce vor…, eu nu pot spune acelaşi lucru în cazul Ungariei. Noi nu vrem bani de la Germania sau de la Uniunea Europeană”, a spus el.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă