Vehiculele militare sunt rareori implicate în accidente auto, însă atunci când se întâmplă urmările sunt dezastruoase. În Crimeea, transportarea unui tanc între două baze militare a fost sortită eșecului.
Tancurile rusești continuă să facă victime în Crimeea și după ce regiunea a fost anexată de Rusia. Un mastodont de câteva zeci de tone a blocat traficul pe șosea dintre Simferopol și Yalta, în urma unui accident rutier.
Șoferul unui tir care transporta un tanc a subvirat într-o curbă, în care a intrat cu viteză prea mare și drept urmare tirul cu tot cu tanc au dispărut în valea de la marginea șoselei. În cădere, tancul a rupt stâlpii de la margine, a distrus parapeții și o parte din asfalt. Întregul episod a fost surprins de un șofer care filma transportul militar din propria mașină.
Accidentele din Rusia devin deseori virale pe internet, având de multe ori ca element comun lipsa de experiență sau pur și simplu prostia șoferilor.