5 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. O clădire din New York a explodat şi s-a prăbuşit

VIDEO. O clădire din New York a explodat şi s-a prăbuşit

O clădire din New York s-a prăbuşit, miercuri, în urma unei explozii produse în cartierul East Harlem, provocând un incendiu şi un nor de fum imens, informează Mediafax.

„A avut loc o explozie şi o clădire s-a prăbuşit”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei din New York, fără alte precizări.

Potrivit presei americane, aproximativ zece persoane au fost rănite uşor în acest accident produs la intersecţia 116th Street şi Park Avenue.

„Am fost informaţi la ora 09.34 (16.34 ora României). A fost o clădire rezidenţială. Pompierii din New York sunt pe cale de a stinge focul”, a adăugat un alt purtător de cuvânt al poliţiei.

Nicio informaţie nu este disponibilă în acest stadiu cu privire la cauzele exploziei.

Circulaţia tututor trenurilor care vin şi pleacă de la terminalul Grand Central, situat în apropierea locului exploziei, a fost suspendată temporar, a anunţat Metropolitan Transportation Authority.

Imaginile difuzate de televiziuni arată un nor gros de fum negru în jurul clădirii şi în cartierul East Harlem.

Pompierii din New York au declarat pentru AFP că au mobilizat 168 de persoane la faţa locului.

Un martor ocular a explicat pentru CBS că „multe persoane” locuiau în această clădire cu şase etaje, dintre care unul dintre prietenii lui. „Îmi este teamă, îmi este teamă. Am ieşit ca să văd ce s-a întâmplat”, a lansat el.

„Am văzut o doamnă alergând în pantofi. Este o nebunie, ai zice că este zonă de război”, a comentat un alt martor ocular. „Iniţial am crezut că este un cutremur”, a adăugat el.

)

Cele mai citite

Senator AUR: Măsurile fiscale propuse de Guvern, o bombă asupra economiei

Petrișor Peiu afirmă că noile reglementări sunt „o bombă fiscală” care va afecta întreaga economie și va declanșa o criză economică, democratică și morală Senatorul...

Claudiu Târziu: România este condusă de Viktor Orban prin interpuși

Târziu afirmă că Guvernul Ciolacu 2 s-a născut din cea mai monstruoasă trădare a intereselor și siguranței naționale ale României Europarlamentarul Claudiu Târziu a publicat...

Piața Victoriei: peste 400 de membri FSANP scandează: Stop diminuărilor salariale!

Nemulțumirile vizează inclusiv reducerea beneficiilor pentru studenți, taxe pe construcții speciale și creșterea impozitului pe dividende Sindicaliștii din penitenciare și polițiștii protestează în fața sediului...
Ultima oră
Pe aceeași temă