Laura Ştefan, coordonatoarea programelor anticorupţie din cadrul Societăţii Academice din România (SAR), a comentat, în emisiunea „Dezbaterile RL”, împreună cu Sabina Fati şi Cristian Câmpeanu, raportul de monitorizare pe Justiţie al Comisiei Europene.
România Liberă: Raportul Comisiei Europene conţine o serie de critici la adresa justiţiei autohtone, dar mulţi oficiali consideră că este un document pozitiv. Care credeţi că e reproşul cel mai apăsat?
Laura Ştefan: Cred că unul din aspectele cele mai importante din raportul de anul acesta vizează voinţa politică şi cred că ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în România, cu posibila implicare a domnului Borbely într-un dosar penal, nu face decât să vină să dea consistenţă acestor critici exprimate de raport. Comsia Europeană spune că aşa nu se poate face reformă sau luptă împotriva corupţiei fără voinţă politică şi că până în acest moment clasa politică românească nu a arătat că şi-ar dori să susţină o astfel de politică publică. De ce?
Pentru că au fost dosare blocate în Parlament – Ridzi, Păsat – şi că atunci când cineva important este investigat, cum era, la momentul raportului, cazul domnului Nicolescu de la Argeş, politicienii se aşază frumos în spatele persoanei investigate şi niciodată în spatele agenţiei publice care face investigaţia. Pentru mine aceasta este prima şi cea mai importantă critică, iar cea de-a doua se leagă de prescripţia dosarelor penale care se află în instanţă, pentru că se face distincţia între dosarele care privesc oameni politici importanţi şi care durează la nesfârşit în instanţă, ca şi cum ar fi nu ştiu ce lucruri foarte complicate, şi cazurile care privesc oameni obişnuiţi şi care sunt rezolvate într-un termen rezonabil. Dar, de îndată ce este vorba de o persoană influentă, lucrurile se blochează, mai ales la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
RL: Comisia a adoptat şi un set consistent de recomandări la adresa României. Printre altele, se insistă asupra unor măsuri de responsabilizare a magistraţilor. Experienţele din ultimii ani arată că e destul de complicat. De ce?
L.S.: Stăm foarte prost pentru că nu există în România răspundere disciplinară. Ea există în lege, avem şi o instituţie, CSM, care ar trebui, prin inspecţia judiciară, să facă curăţenie în zona de abateri disciplinare, care ar trebui să fie grosul abaterilor din sistemul judiciar. În România, dacă ne uităm pe statistici, ele sunt cvasi-inexistente. Noi, în România nu suntem în stare să facem curat în sistemul judiciar decât exclusiv prin mijloace penale, adică numai dacă l-a prins DNA cu şpaga în mână, atunci pleacă judecătorul din sistem.
RL: Credeţi că în următorul an s-ar putea regla această chestiune?
L.S.: S-ar putea regla şi astăzi. Reformiştii care au venit în CSM au venit pe o agendă de independenţă, dar şi de responsabilizare. De cum au venit în CSM, partea de responsabilizare a dispărut ca prin farmec. Nu ştiu, o fi vreun blestem legat de CSM care se transformă de fiecare dată într-un sindicat.
RL: Se vorbeşte despre suspendarea, din 2012, a Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Ar fi o victorie sau o pierdere pentru România?
L.S.: Eu cred că acest mecanism a fost extrem de util României în încercarea de a menţine un oarecare control pentru continuarea reformelor după aderare. Nu este doar cazul României ca, după aderare, intenţia politică de a schimba lucrurile să scadă. Cred că eliminarea mecanismului, în 2012, ar fi pentru România o eroare, pentru că acest mecanism pune de două ori pe an o oglindă în care ne privim. Nouă ne place să spunem că suntem frumoşi, din păcate, alţii nu ne văd aşa, ne văd aşa cum suntem. Cred că această oglindă are un rol foarte important şi fără ea nu ar fi existat schimbare, nici măcar această schimbare parţială pe care o notează şi Comisia.
RL: Se mai insistă în raport asupra riscului de a se prescrie cazurile de mare corupţie în România, precum şi asupra confiscării averii provenite din activităţi criminale. Cât de mare e acest risc?
L.S.: Din păcate, riscul acesta este real şi este unul foarte mare. Dacă dosarele mari de corupţie se vor prescrie, acest lucru va însemna, practice, falimentul sistemului de justiţie din România. Nu există o altă explicaţie.
În ceea ce priveşte confiscarea este clar că, astăzi, rentează în România să fii infractor pentru că nici nu mergi la puşcărie şi rămâi şi cu banii. De ce nu ai fi infractor? Numai pentru că eşti un om bun şi eşti crescut în spiritul respectării valorilor? Dacă oamenii rămân şi cu banii şi merg acasă la castelele în care locuiesc, atunci poate ar trebui să închidem justiţia penală şi să ne ocupăm numai de cea civilă.
RL: Una dintre recomandări ne cere să producem reguli pentru prevenirea conflictului de interese, dar pentru politicienii autohtoni conflictul de interese a ajuns un fel de a doua natură, de aceea e posibil să existe o opoziţie în acest sens.
L.S.: Nici măcar nu este văzut ca un lucru rău. Aduceţi-vă aminte de cazul Botiş, care, cu nonşalanţă, a venit la televizor şi ne-a explicat în ce situaţie se găsea. Dacă aceste norme ar fi interiorizate, oamenii şi-ar da seama că spun o prostie şi că ar trebui să se oprească.
RL: S-a discutat ieri despre conexiunea dintre MCV şi intrarea României în spaţiul Schengen. Purtătorul de cuvânt al Comisiei a evitat să comenteze, dar vedem că ţările care se opun aderării României vorbesc despre corupţie şi de faptul că aceste rapoarte arată că România nu este în stare să gestioneze nici măcar vămile.
L.S.: Acum, eu cred că există şi un plus şi un minus legat de acel dosar cu corupţia din vămi. Plusul este că România a reuşit totuşi să facă acel dosar. Personal, sunt nemulţumită că există o diferenţă atât de mare între poliţie şi vamă, pentru că, dacă vă uitaţi la persoanele trimise în judecată şi la persoanele prinse că au făcut nereguli, majoritatea sunt poliţişti pentru că a existat cooperarea Poliţiei de Frontieră care a agreat introducerea unor agenţi sub acoperire în Poliţia de Frontieră. În vamă nu am avut acelaşi lucru. Vama nu a fost deschisă la aşa ceva. Noi, în România, spunem că nu ne convine ca statele membre să ţină cont de MCV şi de rapoartele anuale atunci când discutăm de Schengen. Este ca şi cum am spune că nu mă spăl pe dinţi, dar vă rog să nu ţineţi cont de acest lucru. Nu se poate, este parte din noi. Trebuie să învăţăm să ne facem treaba, iar problemele cu corupţia vor putea fi ridicate în mod legitim de celelalte ţări europene şi atunci când este vorba de Schengen, şi atunci când este vorba de monedă. Cu sau fără acest raport, România trebuie să îşi rezolve problema de fond, iar aceea este corupţia.
