Președintele Franței, Francois Hollande, a avertizat, miercuri, că Uniunea Europeană (UE) riscă să se destrame din cauza crizei refugiaților, potrivit Mediafax.
Hollande și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au insistat, în plenul Parlamentului European pentru solidaritatea statelor UE în gestionarea crizei imigranţilor și au pledat pentru sistemul cotelor de distribuire a refugiaţilor.
„Trebuie să oferim asistenţă Turciei în gestionarea crizei imigranţilor. Europa a fost lentă în înţelegerea consecinţelor crizelor din Orientul Mijlociu şi din Africa. Trebuie să distribuim refugiaţii în ţările membre UE”, a declarat Francois Hollande în plenul Parlamentului European.
Europa riscă să revină la frontierele naţionale dacă nu dă dovadă de unitate, a atras atenția Hollande.
„Dezbaterea nu este între mai multă sau mai puţină integrare europeană, este între afirmarea sau sfârşitul Europei. Da, sfârşitul Europei ar fi revenirea la frontierele naţionale, renunţarea la politicile comunitare, abandonarea monedei euro. Mitterrand spunea că naţionalismul conduce la război, acest lucru rămâne valabil”, a spus François Hollande, potrivit ziarului Le Parisien.
La rândul său, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat pentru modificarea Acordului Dublin, prin care un extracomunitar poate solicita azil în primul stat membru UE în care intră.
„Trebuie să fim sinceri: procesul Dublin, în forma actuală, este învechit. Pledez pentru instituirea unei noi proceduri, în sensul repartizării în mod echitabil a refugiaţilor în statele europene”, a afirmat Merkel.,
Angela Merkel a subliniat că UE trebuie să se raporteze la refugiați ca la niște ”ființe umane” nu ”mase anonime”.
„Doar împreună putem soluţiona criza refugiaţilor, doar împreună putem combate traficul de persoane. Doar împreună ne putem proteja frontierele externe. Trebuie să considerăm refugiaţii fiinţe umane, nu mase anonime. Oamenii nu îşi părăsesc niciodată ţările fără motiv”, a subliniat şeful Guvernului de la Berlin.
România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată.
Sursa: Youtube/ Euronews