11.5 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO+FOTO. Papa a spălat picioarele unor refugiaţi de diferite confesiuni

VIDEO+FOTO. Papa a spălat picioarele unor refugiaţi de diferite confesiuni

Papa Francisc a spălat joi picioarele a 11 refugiaţi de confesiune creştină, musulmană dar şi hinduşi, precum şi picioarele unui angajat al Centrului de primire a refugiaţilor din Castelnuovo di Porto, din apropiere de Roma, în cadrul unui ritual cu o mare valoare simbolică, săvârşit în Joia Mare, informează AFP, preluată de Agerpres

Într-o scurtă predică improvizată, Papa a opus acest gest de fraternitate „gestului de război, de distrugere, săvârşit de oameni care nu doresc să trăiască în pace”, făcând trimitere la atentatele recente de la Bruxelles soldate cu 31 de morţi şi aproape 300 de răniţi. 

Apoi, Papa le-a cerut sutelor de solicitanţi de azil, de toate religiile, care au asistat la ceremonie să „facă un gest de fraternitate între ei”. În cadrul acestei mese celebrate în aer liber, Suveranul Pontif a îngenuncheat în faţa migranţilor şi i-a spălat pe picioare, apoi i-a şters şi sărutat. Refugiaţii au fost emoţionaţi de gestul Papei, iar unii dintre ei au plâns şi i-au sărutat mâna Sfântului Părinte. 

În fiecare an, în cadrul slujbei din Joia Mare, conform tradiţiei, reprezentanţii clerului, inclusiv Papa, spală picioarele a 12 persoane amintind de gestul de iubire şi umilinţă pe care Iisus l-a făcut pentru cei 12 apostoli ai săi, conform Evangheliei. 

Cei 11 refugiaţi aleşi pentru această ocazie au fost trei femei şi opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, dintre care patru nigerieni catolici, trei eritreeni copţi, trei musulmani din Mali, Siria şi Pakistan şi un indian de confesiune hindusă. Cel de-al 12-lea ales pentru această ceremonie a fost un angajat al centrului de refugiaţi. 

Centrul pentru refugiaţi din Castelnuovo di Porto adăposteşte 892 de persoane din 25 de ţări. 

Prin acest gest simbolic Sfântul Părinte a dorit să atragă atenţia asupra celor mai slabi care au nevoie să-şi reprimească demnitatea şi a arătat că respectul este principalul drum spre pace.

 

Cele mai citite

Bătaie mare pentru Andrei Rațiu! După Barcelona, și Bayer Leverkusen îl urmărește pe fundașul român

Andrei Rațiu, fundașul român de 26 de ani de la Rayo Vallecano, atrage tot mai multă atenție în Europa, iar prestațiile sale din La...

Bătaie mare pentru Andrei Rațiu! După Barcelona, și Bayer Leverkusen îl urmărește pe fundașul român

Andrei Rațiu, fundașul român de 26 de ani de la Rayo Vallecano, atrage tot mai multă atenție în Europa, iar prestațiile sale din La...

Fed reduce dobânda-cheie și transmite un mesaj de stabilitate în fața noii administrații Trump

Rezerva Federală a SUA, cea mai puternică instituție bancară din lume, a redus joi dobânda de referință cu 0,25%, o decizie ce reflectă optimismul...
Ultima oră
Pe aceeași temă