Dublul asasinat care a avut loc joi seara la Târgoviște are cel puțin doi autori, iar aceștia erau cunoscuți de victime, a declarat Dan Antonescu, specialist criminolog, citat de Digi 24.
Dan Antonescu susține că, în mod cert, consilierul local şi angajatul său nu au murit în urma unui simplu accident de vânătoare.
"Este o anchetă extrem de dificilă. Eu am convingerea că este o crimă comisă de un cunoscut, sau cel puțin… Eu zic că sunt doi. Din ce știu sunt două răni, două plăgi, produse prin împușcare la fiecare victimă. Pușca are două țevi. Ca să tragi al doilea foc înseamnă că ai scos tuburile și ai băgat alte cartușe, ori ai făcut manevra asta. I-ai executat după ce i-ai rănit, un foc către unul, un foc către al doilea, a scos tuburile, le-a pus în buzunar, dacă le-a aruncat e grozav. Dacă le-a pus în buzunar este încă o piedică în calea anchetei și după care a reîncărcat arma cu încă alte două cartușe și a mai tras asupra victimelor încă un foc. Puțin probabil să facă acest lucru, posibil să fie un al doilea autor", a explicat Antonescu.
De altfel, un martor care a vorbit la telefon cu consilierul local, chiar înainte de moartea acestuia, a reprodus discuția cu următoarele cuvinte: Lasă că vă dau eu pe mâna poliției. Deci nu era vorba de unu, ci de cel puțin de doi agresori.
Pe de altă parte, Dan Antonescu opinează că armele braconierilor, cu care au fost uciși cei doi oameni, era deținute ilegal.
"Mie rar mi-a fost dat să întâlnesc crime cu arme deținute legal. Sunt la ora actuală foarte multe arme deținute ilegal, braconajul și defrișările au ajuns un fenomen, nu o întâmplare. Din ce știu, muniția folosită era mai mică, pentru păsăret, nu pentru vânat de dimensiuni medii și mari. Trebuie stabilită distanța de la care s-a tras… Aici nu putem discuta de accident de vânătoare. Aici este crimă, conștient cel care a tras și-a propus și a realizat acest lucru. Este posibil să-i fi împușcat pentru că el a fost amenințat, dacă vorbim de unu, sau ei dacă vorbesc și de complicelele lui că vor fi denunțați la poliție pentru că braconează. Ori dacă nu s-ar fi cunoscut cu cele două victime puteau bine mersi să plece, dar victimele, cunoscându-i, putea să-i nominalizeze și tocmai aici cred că este mobilul crimei. Omul sau oamenii care au comis fapta au gândit rudimentar, s-au comportat ca atare și au soluționat într-un mod brutal problema și absolut ilogic problema în care s-au trezit. I-a prins cineva la braconaj. Accidente la vânătoare se întâmplă foarte multe. Crime în astfel de cazuri se întâmplă, dar de regulă nu cu braconierii, ci cu cei care defrișează ilegal. Pentru că ei acolo se duc în gașca. Ei sunt foarte agresivi, când sunt prinși în faptă devin violenți. Și se bazează pe spiritul de turmă. Pot ulterior să depună mărturie cum vor."