0.7 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO: Allview E3 Sign, primul smartphone românesc cu senzor de amprentă

VIDEO: Allview E3 Sign, primul smartphone românesc cu senzor de amprentă

Allview a lansat la Barcelona modelul de lux X2 Pro Soul și alături de el a prezentat și primul smartphone românesc cu senzor de amprentă – Allview E3 Sign, dezvăluire făcută chiar pe site-ul companiei www.allview.ro.

În premieră pentru smartphone-urile din gamă, senzorul de amprentă este așezat nu în fața telefonului ci pe spatele acestuia, chiar sub camera principală. Cititorul de amprentă respectă ultimele standarde din domeniu și îl poți folosi pentru a te autentifica atunci când faci diferite operațiuni bancare sau când îți accesezi conturile de social media. În plus, telefonul vine dotat din fabrică cu un port infraroșu performant ceea ce îl ajută pe utilizator să-l folosească și pe post de telecomandă, indiferent de clasa de televizoare.

În plus avem un display IPS OGS de 5.5 inch, cu rezoluție HD 1280×720 pixeli și o densitate de pixeli 334 ppi. Touchscreen-ul este protejat cu Corning Gorilla Glass 3.

Ca și hardware, vorbim de un telefon cu un procesor MediaTek quad-core la 1.3 GHz, 2 GB RAM, 16 GB memorie flash. Smartphone-ul operează cu Android 4.4.4 KitKat și are o cameră principală de 8 MP pe șase lentile model Sony IMX 219 și o cameră pentru selfie-uri de 2MP.

Bateria de 2800 mAh, promite 20 de ore de folosire intensivă și 11 zile autonomie stand-by, totul încorporat în 9.3 mm grosime. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă