Sârbii din nordul Kosovo au votat cu “nu” 99,74% într-un referendum respingând independenţa Kosovo şi denunţând concesiile făcute de Belgrad sub presiunea Bruxellesului, potrivit rezultatelor definitive anunţate miercuri seară şi citate de AFP si de Agerpres.
La întrebarea la care ei erau invitaţi să răspundă: “Acceptaţi instituţiile pretinsei republici a Kosovo instalate la Pristina?”, doar 69 de votanţi au răspuns “da”, potrivit Comisiei Electorale.
Circa 35.000 de alegători erau înscrişi pe liste şi participarea a fost de 75%.
Rezultatele acestui scrutin desfăşurat fără incidente, criticat atât de Belgrad cât şi de Uniunea Europeană şi Pristina, nu vor avea nicio consecinţă juridică.
Referendumul a avut loc în ajunul celei de-a patra aniversări a proclamării independenţei de către majoritatea albaneză, la 17 februarie 2008, independenţă pe care sârbii din Kosovo şi Belgradul refuză să o recunoască, precum şi mai multe ţări străine dintre care cinci membri ai UE.
Nordul Kosovo, la graniţa cu Serbia, reprezintă 11% din teritoriul Kosovo.
Din cei aproximativ 120.000 de sârbi care trăiesc în Kosovo /2 milioane de locuitori/, 40.000 sunt în partea de nord. Cei din sud, care trăiesc în enclave înconjurate de majoritatea albaneză, nu au participat la scrutin.