La cam o treime de mandat parcurs, alianta liberal-democrata a razbit, in fine, in ceea ce priveste unul din obiectivele sale politice majore – deputatul liberal Bogdan Olteanu a fost numit in functia de presedinte al Camerei Deputatilor. Votul decisiv survenise ca urmare a demisiei lui Adrian Nastase si dupa presiuni crescande asupra fostului premier de a da socoteala in ceea ce priveste numeroasele acuze aduse impotriva sa de comitere a unor fapte grave de coruptie. In schimb, liderul Senatului, Nicolae Vacaroiu, ramane in functie, cu toate ca si in legatura cu domnia sa presa a tot semnalat multiple abuzuri in functie, comise in special in perioada 1992-1996, cand se aflase in fruntea guvernului.
Succesul Aliantei in a prelua controlul din Camera Deputatilor reprezinta insa mai degraba o victorie repurtata ca urmare a luptelor interne duse in cadrul PSD, si nu neaparat una asigurata de o crestere a propriilor forte sau de o mai mare coerenta aparuta brusc in sanul coalitiei aflate la guvernare. Faptul ca Aliantei i-a luat atat de mult pentru a ajunge, in cele din urma, abia la jumatatea drumului spre o pozitie mai eficient-efectiva detinuta in cadrul Parlamentului nu reprezinta decat o dovada a slabiciunii coalitiei instaurate la putere in noiembrie 2004. Daca Alianta liberal-democrata ar fi fost cu adevarat unita in jurul unor politici sanatoase de reformare, taberele si-ar fi putut asigura presedintia celor doua camere parlamentare de o buna bucata de vreme prin simplul gest de organizare a unor anticipate, desfasurate inca din prima jumatate a anului 2005. Atunci, Alianta ar fi beneficiat din plin de puternica ei pozitie reflectata in pleiada sondajelor efectuate din momentul victoriei-surpriza a lui Traian Basescu asupra lui Adrian Nastase in cadrul crucialului scrutin din 12 decembrie 2004.
In schimb, Alianta a preferat sa persiste in ceea ce presedintele Basescu denumea „solutia imorala” de formare a unui guvern alaturi de Partidul Conservator, fost Umanist, care pana in acea decisiva seara de 12 decembrie 2004 fusese aliatul electoral al PSD. De altfel, acelasi lucru era valabil si pentru UDMR, formatiune politica aflata pana atunci la guvernare alaturi de PSD si care a schimbat taberele abia dupa momentul victoriei electorale a lui Basescu. Lipsa oricarui fundament comun, a oricarui liant intre noii parteneri de coalitie a devenit din nou si la fel de profund evidenta cu ocazia polemicii purtate la scena deschisa intre liderul conservator Dan Voiculescu, pe de o parte, si membri ai Partidului Democrat, pe de alta. Divizarea a devenit eclatanta o data cu decizia Conservatorilor de a propune un candidat separat pentru presedintia Camerei Deputatilor, asta in timp ce UDMR continua disputa – de mai lunga durata – pe tema statutului minoritatilor nationale, purtata cu numerosi membri ai Partidului Democrat.
Incapacitatea Aliantei de a rupe cu partenerii de coalitie este fara doar si poate rezultatul slabiciunii proprii, interne. O ideologie coerenta lipseste aproape cu desavarsire, liberalii continuand a plasa accentul pe deosebirile dintre ei si democrati – asa cum s-a demonstrat si recent, cand ambele partide si-au exprimat preferinta pentru grupari europene separate. La nivel personal, relatiile dintre deputatii liberali si cei democrati se dovedesc de nenumarate ori a fi la fel de proaste ca si cele avute cu ceilalti reprezentanti ai partenerilor de coalitie. Iar tocmai acest motiv a condus la franarea continua a activitatii parlamentare, in special ca urmare a interminabilei dispute de anul trecut avuta pe tema inlocuirii celor doi presedinti de camera – consecintele fiind cele de amanare a proiectelor legislative cruciale, necesare aderarii la UE. Lipsa vreunui angajament real, disciplinat al parlamentarilor formatiunilor guvernamentale fata de reforme a fost demonstrata si ea cum nu se poate mai bine cu ocazia esecului senatorial inregistrat pe tema statutului DNA. Iar intre timp, PSD si PRM s-au putut folosi de toate slabiciunile coalitiei, dand curs unui sir intreg de motiuni ce au constituit atacuri clare la adresa guvernului, reusind astfel sa consolideze imaginea actualului parlament ca una de institutie profund neserioasa. Cea mai mare ironie si totodata cea mai buna demonstratie pentru victoria ' la Pyrrhus repurtata de Olteanu le reprezinta faptul ca deputatul liberal isi datoreaza alegerea sprijinului nemijlocit al PRM – formatiune ce voteaza, de regula, alaturi de PSD si, in consecinta, impotriva coalitiei si care se opusese, de altfel, initial indepartarii lui Nastase de la conducerea Camerei Deputatilor.