Vicepreședintele american Joe Biden a dezvăluit, într-o discuție cu un grup restrâns de jurnaliști că e posibil să candideze la alegerile prezidențiale din 2020, potrivit postului de televiziune CNBC.
„Da, voi candida. Voi candida în 2020” a spus Biden când a fost întrebat dacă va reintra în cursa electorală. Chestionat cu privire la funcția pe care ar urmări să o obțină, politicianul în vârstă de 74 de ani a răspuns: „Cea de președinte. Ce mai încoace și-ncolo!”
Întrebat dacă nu cumva glumește, vicepreședintele SUA a adăugat să nu își ia niciun angajament concret. „Nu promit că nu candidez. Nu promit nimic. Am învățat acum ceva timp că soarta are un mod ciudat de a interveni”, a sus Biden.
În octombrie 2015, Joe Biden anunța că nu va lua parte la campania electorală pentru prezidențialele din 2016 și că a luat decizia după decesul fiului său Beau, care suferea de cancer. La alegerile din 2020 Joe Biden ar avea 77 de ani.