13.5 C
Bucureศ™ti
luni, 7 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialVicepremierul Pogea si ministrul Barbu, huiduiti la ei acasa de profesori

Vicepremierul Pogea si ministrul Barbu, huiduiti la ei acasa de profesori

DEVA. Circa 6.000 de profesori din Hunedoara i-au huiduit, ieri, la scena deschisa pe doi dintre ministrii aflati in comisia de negociere cu sindicatele din invatamant, respectiv vicepremierul Gheorghe Pogea si ministrul Muncii, Gheorghe Barbu. Momentul s-a petrecut la Deva, in cadrul intalnirii avute de liderii de sindicat din invatamant cu o mare parte a cadrelor didactice, care s-a transformat ad-hoc intr-un miting de protest impotriva Cabinetului Tariceanu.
Spiritele s-au incins in momentul in care liderii de sindicat au pronuntat numele celor doi ministri. Doar interventia presedintelui Sindicatului din Invatamantul Preuniversitar, Paul Rusu, a mai linistit multimea. Potrivit declaratiilor liderilor de sindicat, cadrele didactice din judet sunt extrem de nemultumite de prestatia lui Pogea si Barbu, ambii hunedoreni la origine.
„Pe vremea cand se aflau in Opozitie, cei doi criticau atitudinea ministrului de atunci. Acum fac si ei acelasi lucru. Suntem foarte nemultumiti de modul in care au negociat cu noi. De altfel, de vinerea trecuta ne-am mai intalnit cu vicepremierul Gheorghe Pogea doar la talk-show-uri pe la diverse televiziuni”, a spus Paul Rusu. Acesta a adaugat ca dascalii nu vor ceda in fata guvernantilor si vor continua greva, chiar daca „ne vom petrece sarbatorile doar cu paine pe masa”.
Pe de alta parte, o mare parte a profesorilor din judet s-au saturat de greva si au decis sa intre la cursuri, pentru ca – sustin ei – au facturi si rate de platit. Reprezentantii Sindicatului din cadrul Inspectoratului Scolar Hunedoara au declarat ca luni au fost in greva 3.531 de cadre didactice, in timp ce aproape 1.900 au intrat la ore. Marti, numarul celor care incetasera protestul a ajuns la 2.061 si doar 3.353 de profesori mai erau in greva.
In acest ritm, liderii de sindicat se tem ca actiunea de protest din judet va esua pana la sfarsitul lunii.

Cele mai citite
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ