37.1 C
București
vineri, 12 iulie 2024
AcasăSpecialVezi cine şi-a făcut SITE cu sloganul "Dai copy paste şi poate...

Vezi cine şi-a făcut SITE cu sloganul „Dai copy paste şi poate ajungi prim-ministru”

Referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, care va avea loc pe 29 iulie, a dat startul unei competiţii acerbe pentru atragerea cât mai multor voturi. Miercuri s-a dat oficial startul pentru scurta campanie electorală.

Preşedintele Traian Băsescu a marcat evenimentul cu o conferinţă de presă în care a declarat că ţinta lui este să câştige referendumul. În spatele preşedintelui suspendat era aşezat un panou reprezentând Constituţia României. Însă, se pare că respectarea Constituţiei nu este singurul mesaj electoral al lui Băsescu.

În mediul online a apărut site-ul  BăsescuPreşedinte.ro. Când utilizatorii site-ului accesează secţiunea „Intră în lista de susţinători ai preşedindelui”, apare mesajul „nu uia să dai copy paste la www.basescupresedinte.ro poate ajungi prim-ministru”.

Pe site sunt anunţate şi evenimentele de susţinere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi utilizatorii pot citi un manifest împotriva suspendării. Există, de asemenea, şi secţiunea „Trimite-i un mesaj preşedintelui” dar şi o secţiune de „Design tricouri” care permite download-ul unui logo care poate fi imprimat pe îmbrăcăminte.

Contactat de romanialibera.ro, purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea a declarat că site-ul nu a fost creat de staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu.

Site-ul nu oferă informaţii despre autor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă