25.6 C
București
luni, 9 septembrie 2024
AcasăSpecialVestul ţării în lupta pentru preşedinţia PD-L

Vestul ţării în lupta pentru preşedinţia PD-L

În vestul ţării, lupta pentru desemnarea preşedintelui PD-L care va avea loc la Congresul din 23 martie a încins organizaţiile. În timp ce Vasile Blaga este susţinut de organizaţiile din Caraş-Severin, Hunedoara sau Timiş, arădenii pregătesc o adevărată surpriză: candidat propriu la şefia PD-L. Inclusiv actualul vicepreşedinte, Constantin Traian Igaş, a susţinut că arădenii vor vota candidatul propriu, dacă acesta îşi va depune moţiunea la timp.

 

Caraş-Severin, pe mâna lui Blaga

 

Udrea sau Blaga? Aceasta este cea mai frecventă întrebare pe care şi-o pun democrat-liberalii din vestul ţării când discută despre cine ar fi cel mai bun preşedinte al PD-L. Valeria Schelean, deputat PD-L de Caraş-Severin, spune că îl va susţine pe Vasile Blaga la şefia PD-L. „Am ales să mă alătur şi să-l susţin pe domnul preşedinte Vasile Blaga pentru că am descoperit, în echipa domniei sale, oameni extraordinari, deschişi, dedicaţi partidului şi dornici să participe la efortul de reconstrucţie al PD-L. Nu am văzut FSN-ism, ci am văzut oameni profesionişti, hotărâţi să înveţe din lecţiile trecutului. Am văzut oameni cu drag de acest partid, gata să se antreneze într-un efort de echipă pentru pentru relansarea PD-L”, a declarat deputatul Valeria Schelean. Ea spune că a decis să-l sprijine pe Blaga deoarece moţiunea acestuia este una întemeiată pe valori şi nu pe vorbe goale şi declaraţii pentru presă. „Va urma o perioadă de muncă, de reclădire a organizaţiilor, de creare de evenimente pentru comunicarea valorilor noastre, pentru a arăta deschiderea faţă de oameni”, a explicat Valeria Schelean, care a afirmat că este optimistă şi priveşte cu încredere viitorul.  

 

Timişul e cu Blaga

 

La Timiş, PD-L merge pe moţiunea lui Vasile Blaga. Filiala din Timiş doreşte funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional, fără însă ca reprezentanţii partidului să nominalizeze numele celui care s-ar putea să-i reprezinte în conducerea centrală. Democrat-liberalii timişoreni care ar putea ocuoa respectiva funcţie sunt Constantin Ostaficiuc sau Alin Popoviciu. Ostaficiuc, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, este un susţinător al lui Vasile Blaga, pe care l-a şi ajutat să ajungă senator de Timiş. „Organizaţia de Timiş va fi una compactă, unitară, suntem uniţi. Mergem pe preşedintele Vasile Blaga. Se mai vorbeşte de două moţiuni”, a declarat Cornel Sămărtinean, deputat PD-L de Timiş. „Este normal ca Timişul să aibă un vicepreşedinte la nivel naţional. Nu ştiu încă dacă voi candida”, a declarat Alin Popoviciu.

 

Arădenii ar putea avea candidat propriu

 

În timp ce arădenii aşteaptă ca primarul Gheorghe Falcă să îşi depună candidatura pentru şefia partidului, surpriza a apărut în organizaţia arădeană. Primarul comunei Şicula, Aurel Radiţa vrea să devină preşedinte al PD-L şi chiar speră să fie susţinut pentru această funcţie. Însă dacă Gheorghe Falcă va decide că va dori să candideze, Radiţa a anunţat că se retrage din cursă, deoarece nu-şi poate permite să divizeze organizaţia judeţeană a PD-L Arad, care este cea mai puternică din ţară.

 

 

Organizaţie unită

 

Constantin Traian Igaş, vicepreşedinte al PD-L şi fost ministru de Interne, a declarat că dacă la şefia partidului va exista o candidatură din partea organizaţiei arădene, aceasta va fi susţinută de către toată delegaţia Aradului. „Dacă va exista o candidatură din partea PD-L Arad, avem toată motivaţia să votăm pentru acel membru”, a explicat Igaş. El l-a sprijinit pe Radiţa şi la alegerile locale. Aurel Radiţa, primarul comunei Şicula a tatonat în urmă cu câţiva ani posibilitatea de a fi desemnat comisar european. 

Cele mai citite

Operațiunile electorale se vor desfășura și la prezidențiale și la parlamentare în aceleași secții de votare

Operaţiunile electorale se vor desfăşura, la alegerile parlamentare din 2024, în aceleaşi secţii de votare organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an, a decis,...

Ce să faci când rămâi fără apă caldă

Problemele cu apa caldă sunt, din păcate, destul de des întâlnite la locuințele racordate la rețeaua publică de alimentare. Fie că este vorba de...

Salturi semnificative pentru jucătoarele românce în clasamentul WTA!

Româncele au urcat în clasamentul WTA în urma turneului de la US Open. Luni, 9 septembrie, clasamentul WTA a fost actualizat, aducând schimbări notabile pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă