29 C
București
joi, 18 iulie 2024
AcasăSpecialVasile Cepoi: "Nu se va începe urmărirea penală în cazul meu"

Vasile Cepoi: „Nu se va începe urmărirea penală în cazul meu”

Fostul ministru al Sănătăţii Vasile Cepoi susţine că Departamentul pentru Lupta Antifraudă, care a efectuat o anchetă în cazul său, „nu a găsit nereguli”, scrie agerpres.ro.

„Am primit o hârtie de la DNA prin care sunt anunţat că nu se va începe urmărirea penală”, a declarat duminică, pentru agenţia Agerpres, conf. dr. Vasile Cepoi, consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru.

În septembrie 2012, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în vederea cercetării ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi, pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie, în legătură cu derularea unui proiect finanţat prin POSDRU pe vremea când acesta era director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Potrivit ANI, Vasile Cepoi a deţinut în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi funcţiile de director executiv (în perioada 27 martie – 25 mai 2009) şi director coordonator (26 mai 2009 – 16 august 2010).

Începând cu 8 septembrie 2010, lui Vasile Cepoi i-au fost delegate atribuţiile şi responsabilităţile specifice funcţiei publice de conducere vacante de director executiv.

Ulterior, la 4 noiembrie 2010, acesta a fost numit în funcţia de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, în urma unui concurs, funcţie pe care a deţinut-o până la numirea sa ca ministru al Sănătăţii.

ANI susţine că Vasile Cepoi a participat, în calitate de director al DSP Iaşi, la luarea unei decizii, prin semnarea unui acord de parteneriat, angajând instituţia pe care o conducea la acea dată ca partener în proiectul ‘Calitate şi performanţa în sistemul sănătăţii publice din România’ derulat în baza Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă