Primele indicii în cazul persoanei ucise ieri de un urs în Dâmboviţa, la câteva zile după o tragedie similară din aceeaşi zonă, duc spre un caz de braconaj. Ministrul Mediului a dat liber vânătorii, pe motiv că populaţia de urşi a crescut periculos, dar reprezentanţii World Wide Fund România susţin că numărul lor exact este necunoscut.
„Ursul fusese prins într-un laţ, era rănit. Clar este vorba despre braconaj”, susţine prefectul de Dâmboviţa, Dragoş Rusu, despre tragedia de ieri, când un urs a ucis un om în judeţul Dâmboviţa, la câţiva kilometri de zona în care, cu doar câteva zile înainte, o altă persoană a fost omorâtă de un urs şi alte două, rănite. Oficialul a precizat că laţul era prins între trei copaci, iar cel mai probabil animalul s-a zbătut câteva ore pentru a scăpa. Ursul l-a sfâşiat pe bărbat şi apoi a fugit în pădure.
Dacă prefectul se poziţionează împotriva cruzimii faţă de animale, care poate duce la astfel de tragedii, şeful Consiliului judeţean din Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, este de părere că ar trebui să se dea liber la vânătoarea de urşi. „Se pare că s-a depăşit numărul optim de urşi pe fondurile de vânătoare. S‑au făcut demersuri pentru a se împuşca animalele, dar trebuie acordul Ministerului Mediului”, a spus Ţuţuianu. Acord pe care ministerul l-a şi dat, în urmă cu două zile.
Întrebată dacă va ordona împuşcarea urşilor, Rovana Plumb, aflată ieri la faţa locului, a răspuns că a dat o astfel de derogare la începutul acestei săptămâni. „Ieri (marţi – n.r.) am semnat un ordin conform procedurii legale la nivelul Ministerului Mediului, şi acest lucru se face în fiecare an, se face o derogare conform legii, respectiv recoltarea (n.r. – împuşcarea) urşilor. S-a solicitat un număr de 335 de urşi”, a spus Plumb, potrivit căreia sunt 6.000 de urşi în România, iar fondul cinegetic ar suporta un număr de doar 4.000.
Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic permite vânarea urşilor „numai dacă se constată necesitatea reducerii populaţiilor sau, în situaţii ex-cepţionale, dacă sunt degenerate ori dacă produc daune, în baza reglementărilor emise de autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului”.
Oficialii Ministerului Mediului nu au răspuns ieri solicitării RL dacă această derogare are legătură directă cu cele întâmplate în judeţul Dâmboviţa.
Zona în care s-a produs tragedia de ieri este gestionată de asociaţia privată de vânătoare Dunărea 2007, din Bucureşti, condusă de Paul Niculescu. Acesta nu a putut fi ieri contactat. Niculescu ar fi, potrivit presei, un apropiat al fostului şef al ANAF, Sorin Blejnar, care ar fi şi membru al asociaţiei.
Rovana Plumb a anunţat ieri că o anchetă va stabili dacă asociaţia nu a asigurat hrana animalelor şi nu a monitorizat zona, caz în care îşi va pierde avizul.
„Urşii ar trebui lăsaţi în pace”
Florică Stan, reprezentant al Asociaţiei de Vânători Dâm-bo-vi-ţa, a explicat pentru RL că în această perioadă a anului urşii sunt atraşi de fructele din gospodării. „Tranzitează zonele, consumă puţin şi pleacă. Ar trebui lăsaţi în pace de oameni. Nu trebuie să hăituieşti un animal sălbatic, trebuie să-l eviţi şi o să plece singur”, este sfatul vânătorului. Potrivit acestuia, nu au fost cazuri de braconaj la urşi în judeţul Dâmboviţa în ultimul timp.
Circa 65% din populaţia de urşi din Europa se află în România, potrivit preşedintelui World Wide Fund (WWF) România, Magor Csibi. „Nu urşii se apropie prea mult de oameni, noi ne apropiem prea mult de urs cu toate dezvoltările urbane. Este vorba şi de o proastă gestionare a deşeurilor, care încurajează urşii să iasă din pădure”, a spus Magor Csibi. Numărul exact al urşilor din România nu se cunoaşte, spune reprezentantul WWF: „Cerem de foarte multă vreme un recensământ al populaţiei de urşi, să ştim care sunt rutele lor de migraţie, habitatele lor”.
WWF este asociaţia care monitoriza ursul ucis de braconieri în urmă cu două săptămâni. Exemplarul facea parte dintr‑un program de protejare a ariilor de răspândire a urşilor şi era urmărit prin satelit.
A fost găsit mort, ucis de braconieri.