34.2 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialUpdate: Miron Cozma şi liderul revoluţionarilor constănţeni, amendaţi cu câte 500 de...

Update: Miron Cozma şi liderul revoluţionarilor constănţeni, amendaţi cu câte 500 de lei

Update: Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma şi revoluţionarul constănţean Nicolae Mavrodin au fost amendaţi cu câte 500 de lei pentru tulburarea evenimentelor prilejuite de Ziua Marinei, desfăşurate în apropierea falezei Cazinoului din Constanţa, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, Sorin Trancă, a declarat că cei doi au primit fiecare o amendă de 500 de lei pentru instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice, potrivit articolului 26, litera e, din Legea 60.

Fostul lider al minerilor Miron Cozma şi un lider al revoluţionarilor constănţeni au fost îndepărtaţi de jandarmi de pe faleza Cazinoului din Constanţa, după ce au vrut să protesteze prin portavoce faţă de preşedintele Traian Băsescu, revoluţionarul fiind luat de o ambulanţă fiindcă s-a simţit rău.

Miron Cozma şi liderul revoluţionarilor constănţeni, Nicolae Mavrodin. alături de mai multe persoane aflate în mijlocul miilor de oameni prezenţi, luni, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanţa, au început să strige împotriva şefului statului mai multe lozinci printre care şi „Jos Băsescu”.

Ei au fost scoşi afară din mulţime de către jandarmi, liderul revoluţionarilor, căruia i s-a făcut rău, având nevoie de îngrijiri medicale, astfel că la locul incidentului a ajuns o Ambulanţă care l-a luat pentru a-l transporta la spital.

Până la sosirea ambulanţei, liderul revoluţionarilor a fost întins pe jos şi stropit cu apă.

Incidentul s-a produs în timp ce ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, susţinea un discurs.

Un incident similar a avut loc cu o zi în urmă, când ceremonialul de depuneri de coroane organizat de Forţele Navale cu ocazia Zilei Marinei, la Monumentul „Crucea Marinarilor” din Constanţa, a fost perturbat de reprezentanţii revoluţionarilor, care, supăraţi că nu au fost incluşi în program, au aruncat în mare coroana pe care o pregătiseră.

Duminică, între orele 11.30 şi 12.20, Statul Major al Forţelor Navale a organizat un ceremonial de depuneri de coroane la Monumentul „Crucea Marinarilor”, manifestare prilejuită de Ziua Marinei.

Potrivit reprezentanţilor SMFV, festivităţile au fost perturbate de către reprezentanţii revoluţionarilor constănţeni, care au venit cu o coroană de flori deşi nu fuseseră incluşi în programul manifestării.

Supăraţi că programul ceremoniei nu a fost schimbat, iar momentul depunerii de coroane s-a încheiat, revoluţionarii prezenţi la Monumentul „Crucea Marinarilor” au aruncat coroana pregătită pentru eveniment în apele mării.

Manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei, la 151 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române moderne, au început în jurul orei 10.00, atunci când oficialităţile au fost întâmpinate de garda de onoare şi de muzică militară.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă