11.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăSpecialUPDATE. Descinderi la un depozit de legume şi fructe din Ilfov

UPDATE. Descinderi la un depozit de legume şi fructe din Ilfov

UPDATE. Au fost confiscate 150 tone de legume–fructe, în valoare de 60.000 de lei, a căror provenienţă legală nu a putut fi justificată, nefiind înregistrate în evidenţele contabile ale societăţilor verificate, informează Poliţia Română.

Mărfurile au fost indisponibilizate, continuându-se cercetările în vederea stabilirii legalităţii operaţiilor comerciale desfăşurate.

De asemenea, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 133.000 de lei şi a fost confiscată suma de 212.000 de lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 32.000 kg de struguri şi legume.

80 de poliţişti au făcut, vineri dimineaţă, controale la un centru comercial din Ilfov. Oamenii legii verifică respectarea legislaţiei în domeniul transportului de mărfuri.

”Echipele de control verifică respectarea normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, precum şi dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea (datele referitoare la preţul, tipul şi cantitatea mărfii transportate)”, informează IGPR.

Citiţi şi: Ornamentele de Crăciun, verificate de poliţie

Activităţile fac parte din acţiunea naţională declanşată de Poliţia Română, la data de 18 noiembrie, pentru prevenirea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu carne, legume, fructe şi obiecte ornamentale.

Peste 250 de societăţi comerciale au fost controlate până în prezent, fiind constatate 60 de infracţiuni de evaziune fiscală.

”La acţiunea de vineri dimineaţă participă poliţişti de investigarea fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, D.G.P.M.B. şi I.P.J. Ilfov desfăşoară controale la societăţile şi punctele de lucru dintr-un complex comercial din judeţul Ilfov, pentru a stabili circuitele şi operaţiunile efectuate de agenţii economici”, arată IGPR

Controalele vor continua până în preajma sărbătorilor de iarnă.

Cele mai citite

Transparență salarială obligatorie din 2026: Candidații vor cunoaște salariile înainte de interviu

Începând de anul viitor, candidații care își caută un loc de muncă în România vor avea acces la informații clare despre salarii încă din...

Accident Cluj. Un bărbat a murit, iar altul a fost transportat la spital

Accident Cluj. Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Mărtinești, implicând un singur autoturism și având consecințe tragice. Pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca au...

Eliminarea facilităților fiscale: Doar 10% dintre angajatori vor ajusta salariile brute

Conform unui sondaj realizat de PwC România, doar unu din zece angajatori intenționează să ajusteze salariul brut pentru a compensa eliminarea scutirii de impozit...
Ultima oră
Pe aceeași temă