25.4 C
București
duminică, 26 septembrie 2021

UPDATE De ce tace ministrul Justiţiei? Vezi ce precizări face ministerul

UPDATE Ca urmare a publicarii acestui articol, Ministerului Justiţiei ne-a trimis la redacţie o precizare. „Ministrul Justiţiei, Mona Maria Pivniceru consideră că procedurile judiciare nu trebuie să fie blocate de factorul politic. Pentru a evita situaţii de acest gen, Ministerul Justiţiei a iniţiat Strategia Naţională Anticorupţie pe perioada 2012 – 2015, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2012 şi care, în substanţa sa, cuprinde şi propuneri privind consolidarea integrităţii în rândul parlamentarilor”, se arată în comunicatul Ministerului Justiţiei. Citeşte textul integral AICI.

—–

Nu mai constituie o premieră faptul că, în România, Parlamentul se pronunţă împotriva urmăririi penale în cazul unor parlamentari, miniştri sau foşti miniştri, blocând astfel anchetele procurorilor în cazul unor demnitari.

Ultimele decizii de acest tip au fost luate chiar săptămâna aceasta, marţi, când fostul ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre, şi cel al Mediului, Laszlo Borbely, au scăpat de ancheta penală graţie votului dat de Camera Deputaţilor. În trecut, legiuitorii s-au mai pronunţat şi împotriva anchetării, percheziţiei sau reţinerii altor colegi de Parlament – Dan Păsat, Monica Iacob Ridzi, Miron Mitrea sau Adrian Năstase. În aceste ultime cazuri, cursul dosarelor a fost întârziat chiar şi cu ani de zile, deşi Comisia Europeană cere, în fiecare raport pe Justiţie, soluţionarea marilor anchete de corupţie.

Până la recentele afaceri Borbely şi Dobre, toate deciziile prin care Parlamentul a blocat Justiţia au fost urmate de reacţii dure, nu doar din partea socie-tăţii civile, ci şi a reprezentanţilor ministerului de resort. „Semnalul transmis de Camera Deputa-ţilor prin acest vot este de dublu standard în combaterea corup-ţiei, în funcţie de calitatea persoanelor şi de înfrângere a principiului egalităţii în faţa legii”, arăta un comunicat al Ministerului Justiţiei din februarie 2011, după ce Camera inferioară respingea cererea de arestare preventivă a democrat-loberalului Dan Păsat. Declaraţii asemănătoare au fost făcute şi în cazul altor parlamentari.

De această dată, însă, ministerul condus de Mona Pivniceru nu a mai reacţionat în nici un fel, iar asta în condiţiile în care Parlamentul i-a împiedicat pe procurori să-şi facă treaba aşa cum ar fi normal. De altfel, noul ministru este, de la preluarea mandatului, unul dintre cei mai tăcuţi membri ai Cabinetului Ponta, un paradox, dacă ţinem seama de faptul că sectorul pe care îl coordonează a făcut obiectul unui număr semnificativ de controverse.

Solicitaţi de RL să explice de ce ministerul pe care îl conduce nu a reacţionat după ce justiţia a fost obstrucţionată de Legislativ în, cazurile Borbely şi Dobre, reprezentanţii biroului de presă al MJ ne-au răspuns ieri că nu cunosc motivul pentru care nu a existat o reacţie oficială la decizia Parlamentului. Ministrul însuşi a oferit chiar mai puţine detalii. Contactată tot ieri, Mona Pivniceru ne-a transmis prin SMS că se află în şedinţă şi nu a revenit cu un răspuns până la închiderea ediţiei.

Predoiu: Aceeaşi viziune între MJ şi Parlament

Contactat de „România liberă”, fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, spune că lipsa de reacţie a ministrului Justiţiei înseamnă, probabil, că „există aceeaşi viziune între Ministerul Justiţiei şi Palament”. În opinia sa, respingerea de către Parlament a cererii DNA privind urmărirea penală a foştilor miniştri Borbely şi Dobre se va reflecta şi în următorul raport MCV al Comisiei Europene.

Macovei: Decizii similare au atras criticile Comisiei

Un alt fost ministru al Justiţiei, Monica Macovei, consideră „suprinzătoare” tăcerea Ministerului Justiţiei. „Decizii similare ale Parlamentului, prin care s-au blocat anchetele procurorilor, au atras criticile Comisiei Europene în rapoartele MCV”, amin-teşte Macovei. Europarlamentarul adaugă faptul că „rolul ministrului Justiţiei este să garanteze că procurorii şi judecătorii îşi duc cazurile până la capăt, în mod independent şi fără a fi blocaţi. Cred şi sper că doamna Pivniceru asta va face”.

Ghica: Poziţia, în funcţie de propriile convingeri

La rândul ei, preşedinta CSM, Alina Ghica, a declarat pentru RL că respingerea cererii DNA de către Parlament este „o îngrădire a justiţiei”, pentru că „alte instituţii ale statului se substituie actului de justiţie”. Cât despre tăcerea Ministerului Justiţiei, Alina Ghica consideră că „poziţia pe care o adoptă fiecare instituţie este în funcţie de propriile convingeri”.  

Monica Boneahttp://monica-bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Ultima oră
Pe aceeași temă