Comisarul european pentru Extindere, Stefan Fuele, a declarat că Republica Moldova este „fruntaşul” Parteneriatului Estic, recomandând însă Chişinăului să soluţioneze problemele „grave” rămase nerezolvate, pentru a se apropia de Uniunea Europeană, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty, potrivit Mediafax.
„Reforma constituţională, reforma judiciară profundă, combaterea corupţiei şi îmbunătăţirea mediului de afaceri nu mai pot aştepta”, a declarat Fuele, care a efectuat joi o vizită la Chişinău împreună cu Linas Linkevicius, ministrul de Externe al Lituaniei, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.
Fuele a reiterat că Uniunea Europeană va fi alături de R.Moldova dacă vor mai exista presiuni externe pentru descurajarea ambiţiilor europene ale ţării, o aluzie la recenta decizie a Rusiei de a opri importurile de vinuri moldovene, măsură considerată un avertisment adresat Chişinăului, care ar putea semna acordul de asociere cu UE în noiembrie.